fbpx

La mică distanță de Mangalia se află Peștera Limanu, cu un labirint subteran impresionant. Galeriile sale subterane au 3,6 kilometri, iar zona care poate fi vizitata în prezent are o lungime de 150 de metri.

Legendele povestite de bătrânii satului spuneau că tunelele acestei peșteri ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de orașul bulgăresc Varna și că ar fi fost folosite de către daci ca loc secret de refugiu. Tot legendele ne spun că peștera este păzita de zeul Zamolxis, care stă la intrarea în tărâmul sacru până când strămoșii daci se vor întoarce. Aici se pare că s-au adăpostit și primii creștini, în căutarea unui loc de rugăciune.

La intrare în peștera erau înainte niște pietre cioplite în chip de oameni,  probabil de pe vremea dacilor, ceea ce a făcut ca aceasta să primească numele de „La Icoane”. „ Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine știe din ce alte motive”, povestește pentru Financiarul profesorul Vasile Boroneanț, arheolog. În interiorul peșterii se pot găsi urmele unor altare,probabil ale preoților daci, și un cap de om sculptat în calcar.

Sursa: https://identitatea.ro/pestera-limanu-unul-dintre-locurile-secrete-de-refugiu-ale-dacilor/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test