fbpx

Biserica medievală Gurasada a fost clădită la sfârşitul secolului al XIII-lea, a rezistat timpului, iar recent a fost nominalizată printre bisericile din Hunedoara aflate pe lista indicativă UNESCO.

Biserica medievală de piatră din Gurasada a fost inclusă recent pe lista indicativă a siturilor UNESCO, potrivit reprezentanţilor Institutului Naţional al Patrimoniului, alături de alte cinci biserici din judeţul Hunedoara, aşezămintele de la Streisângeorgiu, Strei, Sântamaria Orlea, Densuş şi Ostrov.

Au fost biserici cneziale, iar unicitatea lor le dă şanse şanse să devină situri UNESCO, a precizat, recent, Ştefan Bâlici, managerul INP. Biserica ortodoxă din Gurasada este singura aşezare de pe Valea Mureşului aflată pe lista indicativă a UNESCO, celelalte biserici medievale fiind în Ţara Haţegului.

Este deosebită prin vechimea sa, prin arhitectură şi păstrează picturi preţioase, care l-au impresionat şi pe istoricul Nicolae Iorga, care a vizitat-o în urmă cu un secol.

Pictura remarcabilă a bisericii

„Biserica, foarte mică, are în faţă un mare turn de cerdac, făcut în timpuri de tot nouă. Pe o uşă laterală se intră într-un pronaos, odinioară pridvor, pe zidurile căruia un zugrav din Piteştii României şi altul din Deva au zugrăvit acele scene din Iad şi Raiu, cu muncile dracilor şi cetele senine ale fericiţilor, care împodobesc bisericile noastre”, scria Nicolae Iorga, în 1906.


Citește mai mult: www.cunoastelumea.ro


Like it? Share with your friends!

Forza România
test