Dacă ajungi la Durau vei găsi acolo o rămășiță a feudalismului românesc târziu, Palatul Cnejilor, sau mai degrabă ce a mai rămas din el. Deși încărcat de istorie, locul nu te frapeaza prin spectaculozitate: o parcare stâmtă și un turn în paragină.
Povestea lui este una demnă de legendă, plină de intrigi și de istorii captivante. Pe vremuri aici se aflau ruinele mânăstirii Pionul, asezată pe locul unui schit mai vechi și ridicată de Gheorghe Hatmanul, pe la 1640.
Datorită puternicei influențe a fratelui sau, voievodul Vasile Lupu, schitul cel vechi a dobândit moșii numeroase, întărite și întregite pe tot parcursul secolului al XVIII-lea. Pământul dobândit astfel, prin voință domnească, a dus la inevitabile conflicte, în cazul acesta purtate cu vestiții boieri Cantacuzini. După obținerea titlului de cneaz în Rusia de către Matei Cantacuzino, fiii săi au revenit în țară, intensificându-și atacurile juridice împotriva Mănăstirii Pionul. În ciuda eforturilor mitropolitului Veniamin Costache mănăstirea își pierde cea mai mare parte din moșii, iar în 1840 călugării sunt nevoiti să se retragă la o bisericuță de lemn, Schitișor, aflată la departare de vreo 2 km.
