Nu putem spune despre români că nu sunt inventivi. Ca dovadă, o să vă vorbesc astăzi despre oamenii cu ocupaţii insolite din Bucureştiul interbelic. Ocupaţii care se mai regăsesc şi azi prin unele locuri. Aşadar să începem să redescoperim aceste “meserii şi ocupaţii ciudate”, după cum le numea în articolul său din “Realitatea Ilustrată” (13 februarie 1935) mai vechiul nostru prieten, reporterul Alex F. Mihail:
“SPITALUL DE URGENŢĂ”
Căruță parcată la … „Spitalul de Urgență”
“Prin unele străzi periferice ale Bucureştilor sunt gropi şi hopuri îngrozitoare. Sunt anumite puncte, pe unde nu-i zi de la Dumnezeu să nu se frângă o osie, să nu se rupă o roată sau să nu se întâmple alt accident de acest fel. Am găsit, în str. Baicului, la o asemenea răspântie pustie, pe un meşteşugar rotar-fierar. Atelierul lui este intitulat “Spitalul de urgentă”.
Sunt obligaţi să-l cunoască toate căruţele de pâine, sifoane, oţet, cărămidarii şi căruţaşii de nisip, precum şi birjarii care se încumetă să treacă pe acolo. Unii localnici susţin că dacă nu se pavează strada Baicului şi cele vecine, ar fi o influenţă ocultă, nefastă, a proprietarului “spitalului de urgenţă al căruţelor, din cartierul citat.Se spune că un cismar, ajuns primar într’o staţiune climaterică, aşternea în fiecare vară câte un strat proaspăt de pietricele colţurate pe drumurile pe unde treceau vizitatorii. Gheata cea mai solidă nu rezista nici două săptămâni…”.
Nimic nou sub soare, nu-i aşa? Ştim cu toţii vulcanizările de azi aşezate în “locuri strategice”, asemeni “spitalelor de urgenţă” din România interbelică.
“ŞMECHERII LOCALURILOR” DE NOAPTE
Deschizător de sticle de șampanie
“Prin localurile de noapte din Bucureşti, în special la cele din centru, veţi vedea indivizi suspecţi, fără meserie, musafiri nelipsiţi de pe la mese. Din ce trăiesc şi cine sunt? Dacă sunt voinici şi sdraveni, atunci să ştiţi că sunt cei cari fac “poliţia” localului; dau afară pe câte un indezirabil sau iau la bătaie pe cel care-ar protesta că e scumpă consumaţia.
Atleţii aceştia sunt anume angajaţi de patronul localului, care fără concursul lor n’ar putea să-şi facă afacerile. Pe lângă gări, sunt localuri suspecte, pe unde se joacă cărţi sau alte jocuri de noroc. Atletul respectiv se amestecă şi el printre jucători, ca şi cum ar fi o persoană străină, intervenind de câte ori interesele patronului sunt periclitate sau şmecherii lui sunt pe cale de-a fi demascaţi. În localurile de noapte veţi vedea uneori câte-un filfison, care face mare chef cu prietenii, cerând, sgomotos, să i se dea numai o anumită şampanie. Acesta e un agent plătit de fabrica de şampanie respectivă, care întelege să-şi facă în acest chip reclamă, pentru “marca” ce vrea să o lanseze.”
Din nou e vorba de ocupaţii perpetuate până în epoca noastră – “modernă”. Cluburile, localurile de noapte sau stabilimentele în care se joacă la ruletă, “păcănele” sau la alte asemenea “jocuri de noroc” colcăie de astfel de specimene.
Citeste mai mult: https://identitatea.ro/ocupatii-ciudate-bucurestiul-interbelic/
