fbpx

Poate viața în mediul rural nu este foarte plăcută pentru mulți dintre oameni, însă o zi într-un astfel de mediu, ne transpune spre o altă lume, una mai liniștită, frumoasă și pașnică. Astfel, călătorim prin colțurile României și ajungem în Transilvania, în satul tradițional românesc, unde tradiția încă rezistă și este respectată de către localnici.

Transilvania

Localizată în inima arcului carpatic, este una din regiunile tradiționale ale României. Are un istoric bogat, fiind condusă de mai mulți conducători. Inițial a făcut parte din Dacia, apoi din Imperiul Roman, urmând apoi să facă parte din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Austriac. Regiunea a devenit extrem de populară datorită romanului realizat de Bram Stocker în anul 1897, intitulat Dracula. Astfel Transilvania este cunoscuta dincolo de granițe drept regiunea vampirilor.

Zonele etnografice ale Transilvaniei

Există câteva zone etnografice în această regiune, care sunt cu adevărat deosebite datorită oamenilor, peisajelor și tradițiilor. Cele mai cunoscute în rândul turiștilor sunt Țara Bârsei, Țara Buzaielor, Țara Hațegului și Țara Făgărașului. Aici obiceiurile tradiționale încă se păstrează și sunt respectate de toți sătenii. Aceste zone ne întorc în trecut, în filele de poveste ale satului tradițional românesc. Sunt cu adevărat un roman pitoresc de al lui Rebreanu, care descria viața la țară în scrierile sale. Astfel că putem regăsi acele povești pe drumurile șerpuite ale satului din Transilvania sau pe câmpiile întinse.

Satul românesc reprezintă viaţa în toată splendoarea sa structurală a omului liber, ridicându-se din umbra pietrelor.

Camelia Oprița, Odă satului românesc

O zi de vară la sat

Povestea țăranului român ține strict de tradiționalism. În familie fiecare membru își știe atribuțiile. Dacă veți ajunge în casa unei familii vechi, veți observa felul în care își desfășoară activitatea zilnică. Dimineața, încă de la cântecul cocoșului, cu toții se trezesc și mănâncă împreună. Nu vă gândiți la un mic-dejun sofisticat, ci la mâncarea tradițională, care este 100% BIO: ouă, șuncă, lapte, brânză, legume. După acest moment, femeia se ocupă de treburile casei: ordine, spălat, mâncare pentru prânz, iar bărbatul pleacă la muncile câmpului și cele din gospodărie. Seara se strâng din nou în jurul mesei, într-o liniște deplină. Astfel se scurge timpul prin satul tradițional, în mod special în acelea în care modernismul încă nu a apărut, iar oamenii trăiesc în tradiția secolului trecut. Cert este că viața într-un astfel de loc este cu adevărat una frumoasă, departe de orașe aglomerate și stresul continuu al traficului.

Regăsim în aceste zone și pensiuni unde turiștii se pot bucura de un sejur tradițional. Se pot realiza drumeții pe munte, câmpii, văi și prin păduri. Vă veți bucura de imagini spectaculoase, de natură, de animale și o mulțime de plante, unele medicinale, pe care localnicii le folosesc la vindecarea unor afecțiuni. Totodată veți întâlni case vechi, construite încă din secolul trecut, un adevărat muzeu în aer liber.

Călătorind de-a lungul României, regăsim locuri cu adevărat minunate, care poate nu se mai remarcă în rândul turismului, însă ceea ce oferă este cu desăvârșire de o frumusețe aparte.


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.