fbpx

Povestea staţiunii Buşteni este, de fapt, povestea fraţilor Carol şi Samuel Schiel şi a unei industrii care a dăinuit vreme de peste un secol; naşterea şi activitatea Fabricii de Hârtie „C&S Schiel, Succesorii-Buşteni” au deschis, de fapt, calea apariţiei oraşului montan din zilele noastre.

La începutul anului 1882, sesizând imensul potenţial economic al „aurului verde”, doi tineri investitori, Carol şi Samuel Schielfiii unui pastor luteran stabilit la Râşnov, au demarat construcţia unui veritabil centru forestier, al cărui nucleu a rămas cunoscut sub numele de „Fabrica de Hârtie C&S Schiel, Succesorii-Buşteni”. Câteva luni mai târziu, în ziua de 1 octombrie 1882, a început producţia de celuloză şi de hârtie, comenzile din ce în ce mai mari, care au sosit aproape instantaneu, şi necesitatea asigurării unui flux constant de materie primă determinându-i pe cei doi investitori să arendeze importante parcele din pădurile care se întindeau pe pantele munţilor din zonă.

O premieră: locomotiva electrică stârneşte admiraţie

După numai zece ani, amploarea deosebită pe care a căpătat-o activitatea fabricii a impulsionat dezvoltarea industrială a zonei, între anii 1891-1893 fiind deschis „Ferăstrăul de la Retivoiu”, numele popular sub care a rămas cunoscută fabrica de cherestea şi chibrituri de la Azuga. Pentru a uşura transportul lemnului, în anul 1894 a luat fiinţă prima cale ferată forestieră de pe Valea Prahovei. Linia cu ecartament îngust (700 mm.) avea o lungime de 6,2 kilometri şi urca până în pachetele de exploatare situate la poalele Muntelui Retivoiul, vagonetele încărcate cu buşteni fiind iniţial remorcate de locomotive cu abur importate din Germania şi Austria.

Pentru a elimina aproape complet ameninţarea incendiilor, fraţii Schiel au decis schimbarea modului de tracţiune al trenurilor. Astfel, în anul 1899, localnicii Buşteniului au asistat uimiţi la sosirea unui vehicul nemaiîntâlnit în România acelor ani: prima locomotivă electrică, comandată la uzinele germane Orenstein & Koppel-Berlin. Un adevărat magnet pentru fotografii începutului de secol XX, locomotiva era alimentată de curentul electric ce circula printr-un fir de cupru susţinut pe o serie de console metalice montate pe stâlpi de lemn.

Mărire şi decădere

Transformat într-o puternică societate pe acţiuni, în anul 1904, centrul industrial a continuat să se dezvolte, fiind arendate tot mai multe parcele de pădure. În acelaşi an, în locul vechii „mori de lemn” din Valea Jepilor a fost construită o fabrică de celuloză, iar între anii 1907-1909 a fost deschis un nou sistem feroviar forestier – ale cărui linii, cu o lungime totală de 16,8 kilometri, urcau pe văile Ialomiţei şi Brateiului – şi un funicular ce se întindea pe o lungime de 13 kilometri, deasupra versantului abrupt al Munţilor Bucegi, pe traseul Buşteni-Bolboci-Bratei. Treptat, sistemul de tracţiune electrică a fost extins, în anii 1907 şi 1913 fiind aduse încă două locomotive de acest tip, produse la uzinele AEG.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/o-cale-ferata-disparuta-sau-cum-s-nascut-statiunea-busteni/


Like it? Share with your friends!