Nicolae Paulescu şi descoperirea insulinei: povestea unui Nobel furat

Nicolae Păulescu este unul dintre acei oameni care merită recunoştinţă eternă. Potrivit Federaţiei Internaţionale a Diabeticilor, în România un procent de aproape 10% din locuitori suferă de diabet. Datorită lui aceşti oameni încă trăiesc, şi suferinţa le este mai suportabilă. Nu a pus niciodată problema de a rămâne în străinătate pentru cercetare, deşi instituţii faimoase îi oferiseră un post. S-a întors în România, unde a descoperit leacul minune, dar a rămas doar cu o mulţumire interioară că a putut ajuta întreaga umanitate.

Pe 8 noiembrie 1869, într-o casă de pe Calea Moşilor, se năştea Nicolae Păulescu, cel care avea să ofere medicamentul care salvează zilnic viaţa a sute de mii de oameni, insulina. Fiul al negustorului Costache Păulescu şi al Mariei Păulescu, Nicolae mai avea încă un frate şi două surori. În 1888 absolvă „Gimnaziul Mihai Bravul”, astăzi Liceul Mihai Viteazul. Încă din adolescenţă, Nicolae a arătat un interes aparte pentru fizică şi chimie, dar şi pentru studierea limbilor străine. Studiază medicina la Paris, facultate pe care o termină în 1897, obţinând titlul de doctor în medicină cu lucrarea Recherches sur la structure de la rate(Cercetări asupra structurii splinei). În perioada 1897-1898 a studiat fiziologia generală şi chimia biologică la Facultatea de Ştiinţe din Paris. În acest timp, el a lucrat la spitalele „Hôtel-Dieu” şi „Notre Dame du Perpétuel-Secours”, dar şi pentru revista „Journal de Médecine Interne”. Păulescu obţine în 1899 titlul de Doctor în ştiinţe, publicând două lucrări, ca mai apoi în 1901 să îl obţină pe cel de al doilea.

Cu toate că are numeroase oferte de a profesa ca medic în Franţa, Elveţia sau Statele Unite ale Americii, el preferă se se întoarcă în 1900 în ţara natală. Păulescu înfiinţează Catedra de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care o conduce până la sfârşitul vieţii. Tot de atunci, el a ocupat funcţia de Director al Clinicii de Medicină internă, de la spitalul St. Vincent de Pauldin Bucureşti, astăzi Spitalul de Endocrinologie.

Cercetările sale au început încă din anul 1899, pe când se afla în Franţa, încercând să izoleze produsul activ al secreţiei interne pancreasului. Activitatea sa în domeniul fiziologiei este una remarcabilă, acest domeniu ocupându-se cu studiul funcţiilor mecanice, fizice şi biochimice ale organismelor vii. În 1916 face publică cercetarea sa, nefinalizată, în privinţa pancreasului şi a bolii care îl afectează, diabetul. Implicarea activă în Primul Război Mondial îl face pe Nicolae Păulescu să oprească cercetarea, pe care o va relua imediat după încetarea războiului.