Descoperire de excepție în Bistrița-Năsăud. Un schelet vechi de peste două milenii ar putea să scoată la iveală detalii despre modul de viață al comunităților din perioada când pe teritoriul Transilvaniei locuiau și triburi celtice. Necropola unde s-au găsit rămășițele se află în atenția arheologilor de câțiva ani și aici descoperirile se țin lanț.
În urmă cu mai bine de două milenii teritoriul de astăzi al Transilvaniei era acoperit în bună parte de ape fiind locuit de triburi de origini diferite. În urmă cu câțiva ani arheologii de la Muzeul Județean din Bistrița au descoperit lângă satul Sălcuţa necropolă celtică veche de peste 2000 de ani.
Au fost dezgropate deja 15 morminte, dar și un schelet uman perfect conservat, vechi de 2500 de ani. Alături de scheletul intact au mai fost descoperite morminte ale unor războinici celți în care erau sulițe, săbii, fibule și coliere.
La săpături participă și localnicii din sat care speră că descoperirea îi va aduce pe turiști în zonă. Săpăturile arheologice vor continua la Sălcuţa iar după ce artefactele sunt analizate de specialiști, ele vor fi prezentate publicului într-o expoziție la Muzeul Județean din Bistrița.
Sursa: cunoastelumea.ro