fbpx

Profesorul universitar Grigore Cobălcescu s-a născut în Iaşi, la 22 septembrie 1831, în vremea ocupaţiei ruseşti. Dintr-un decret domnesc rămas de la Grigore Alexandru Ghica din 1856, prin care se înainta în gradul de ofiter fratele lui Cobălcescu, Emanuel Cobălcescu, care servise cu rangul de cadet, rezultă că familia lui Cobălcescu aparţinea clasei de sus a societăţii, întrucât numai fiii acestei clase se bucurau pe atunci de prerogativele de a fi primiţi drept cadeţi.

Caracter infiexibil, totdeauna drept şi plin de demnitatea pe care o dă omului de valoare încrederea în sine, Cobălcescu, ca mulţi dintre bărbaţii mari din generaţia sa, a fost, pe drept cuvânt, un „self made man” neavând a datora poziţia sa nimănui decât muncii meritului său personal. Gustul pentru ştiinţă, energiş şi personalitatea lui Cobălcescu au început a se afirma chiar din cea mai fragedă vârstă. Abia işi terminase studiile sale elementare din pensionate şi apucase a intra la Academia Mihăileană din Iaşi, când, la mai puţin de un an văzu colegiul desfiinţat tocmai când se pregătea să treacă în clasa a II-a.

Departe de a se descuraja, se apucă să inveţe singur şi izbuti a-şi trece examenele cerute la liceu îndată după reinfiinţarea acestei şcoli şi a-şi recăpăta cu chipul acesta atestatul de absolvire a claselor liceale. Gustul şi înclinarea sa naturală pentru studiul ştiinţelor naturale şi fizice erau atât de mari şi de dezvoltate, încât, fiind încă tânăr, îl vedeau injghebându-şi singur – nu fără mari sacrificii – un mic laborator în care studia chimia după lucrarea lui Berzelius. La vârsta de 18 ani a ocupat postul de profesor provizoriu la liceul din Iaşi. Este trimis cu o bursă de stat la Paris, în 1859, pentru a face studii de geologie şi mineralogie.

Îşi trece examenele de licenţă la 27 noiembrie 1861 şi se reîntoarce în ţară, reluându-şi catedra la Gimaziul din Iaşi. În 1863 este numit profesor la catedra Universităţii din Iaşi, funcţie pe care a ocupat-o până în 1892. Cobălceascu a făcut parte, împreună cu Grigore Stefănescu, din comisia însărcinată de Ministerul Lucrărilor Publice cu organizarea unui serviciu geologic. În urma unei activităţi didactice strălucite şi după ce, prin lucrările sale ştiinţifice, se face cunoscut în lume, Cobălcescu a fost ales, in 1886, membra al Academiei Române.

Dusman neimpăcat al frazelor goale, Cobălcescu avea, atât în prelegeri, cât şi în scris, un stil concis. in fraze lapidare, fără digresiuni şi înflorituri, sprijinit numai pe elocvenţa faptelor, mergea direct spre dezvoltarea subiectului. „Parcă-l văd – ni-l evocă un fost student – intrând în sala de curs, grav, în haine negre cravată albă, cu o singură foiţă de hârtie in mână, de multe ori cu o carte de vizită, pe care erau însemnate câteva date. După o scurtă introducere, de mai multe ori în mod abrupt, ca şi când ar fi continuat imediat prelegerea precedentă, intra deodată în dezvoltarea faptelor relative la subiect, încât pentru cei care nu erau la curent, devenea greu de urmărit. Timp de o oră şi jumătate, cât dura prelegerea, defilau repede pe dinaintea atenţiei noăstre încordate o mulţime de considerabilă de fapte.”

Strada celebra din Bucuresti ce-i poarta numele

Grigore Cobălcescu a pus bazele studiului geologic în România, efectuând un însemnat număr de lucrări. În ultimii ani din viaţa sa, tocmai în perioada cea mai productivă a activităţii ştrinţifice, Cobălcescu a fost lovit de mari nenorociri familiale, care i-au zguduit puternic moralul şi sănătatea. În primăvara anului 1892, s-a îmbolnăvit grav de gripă în Bucureşti, venit la o şedinţă a Academiei.

La 21 mai 1892, se sinucide, otrăvindu-se cu cianură de potasiu. Familia a solicitat efectuarea autopsiei, prilej cu care i s-a cântărit şi creierul care avea 1550 gr. Singurul lui copil, dna Eufrosina Cobălcescu, pe care a adorat-o şi în care işi pusese întreaga speranţă de tată, a căzut în mizerie şi s-a sinucis în Bucuresti.

Mormântul său a fost uitat şi părăsit în Iaşi, la Ciric, încât cineva consemna la 28 anuarie 1902: „Nu puţin am avut de cercetat la cimitirul Eternitatea pentru a găsi mormântul lui Cobălcescu. Cercetând condica bisericii şi ajutat de un preot şi [de] doi vechi gardieni, abia am izbutit să găsesc mormântul. Pe el nici un monument, nici un grilaj, nici o floare. O cruce de lemn purtând o ghirlandă de mărgele negre deteriorată de ploi şi zăpezi, fără absolut nici o indicaţie, îi serveşte de mormânt. Un gardian mi-a spus că, crucea fiind putredă, căzuse astă primăvară.”


Citește mai mult: https://enigmatica.ro/moartea-ciudata-a-lui-grigore-cobalcescu/


Like it? Share with your friends!