fbpx

În Munții Bihorului se află una dintre cele mai importante peșteri din întreaga lume, ca urmare a descoperirilor uimitoare ale speologilor români.

Peștera Piatra Altarului a fost descoperită în anul 1984, de către speologii Clubului Politehnica din Cluj.  Aceasta ocupă un loc binemeritat în topul celor mai frumoase peșteri din Europa, datorită bogăției și formelor spectaculoase ale cristalelor și formațiunilor extraordinare pe care le adăpostește, unele dintre acestea sfidând legile fizicii, după cum spun speologii.

Mai mult, aceasta este considerată a fi una dintre cele mai importante peșteri din întreaga lume. “Împreună cu celebra Peşteră Movile (din sudul Dobrogei), Piatra Altarului este considerată a fi emblematică pentru fenomenele carstice din România, şi printre cele mai importante din lume. Concreţionarea extraordinară din care se remarcă cristalele de calcit extrem de abundente şi variate, dar şi coloanele de dimensiuni impresionante sau discurile care constituie o raritate mondială, oferă acestei peşteri un peisaj feeric”, spun reprezentanții Administrației Parcului Național Apuseni.

UN FENOMEN SURPRINZĂTOR, RAR ÎNTÂLNIT PE PLANETĂ

Cele patru galerii – “Palatul”, “Paradisul”, “Geoda” şi “Altarul Urşilor” – se întind pe o lungime de aproximativ 3.150 de metri. În această peșteră există, printre altele,  macrocristale de calcit, stalagmite monocristal,  buzdugani și nuferi, cristale scheletice de calcit și perle de peșteră.

Cu o înălțime de aproximativ 30 de metri, “Palatul” are o formă asemănătoare unei catedrale gotice, reprezentând un monument arhitectural unic în țara noastră.   Mai mult, formațiunile care împodobesc tavanul încăperii dau impresia unui candelabru gigantic.

Galeria “Paradisul” oferă numeroase argumente care pot justifica denumirea pe care a primit-o. Aici există numeroase formațiuni rare de o frumusețe aparte, geometrii cristaline care se întrezăresc printre ochiurile de apă, dar și depuneri diafane de ace și un pârâu de montmilch.

„Concreţionarea extraordinară din care se remarcă cristalele de calcit extrem de abundente şi variate, dar şi coloanele de dimensiuni impresionante sau discurile care constituie o raritate mondială, oferă acestei peşteri un peisaj feeric”, mai spun reprezentanții Parcului Natural Apuseni.

În galeria „Geoda” are  loc un fenomen rar întâlnit în lume: apa supermineralizată a reușit să “îmbrace” totul în cristale perfecte de calcit.  În galeria “Altarul Urșilor” s-au conservat, sub stratul de calcit, multe  cranii de  urși tineri.

Publicul nu are acces în această peșteră. Încadrată în categoria “comorilor” subterane de  o valoare excepțională,  reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional, Piatra Altarului  este deschisă doar pentru cercetările științifice, având o importanță extraordinară în ceea ce privește descoperirea unei lumi perfect conservate într-un masiv de calcar.

Sursa: https://howandwhy.ro/natura/2235-MINUNEA-ASCUNSA-A-ROMANIEI-SECRETELE-UNEIA-DINTRE-CELE-MAI-PRETIOASE-COMORI-DIN-LUME.html


Like it? Share with your friends!

Forza România
test