Memorialul Sighet este cunoscut drept și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, locul în câte zeci de deținuți nevinovați au avut parte de un infern desprins din poveștile de groază. Tortura era la ordinea zilei, iar activitățile neomenești la care erau supuși oamenii au dus la moartea a mai bine de 50 dintre ei. Ce a fost de fapt Închisoarea Sighet și ce suflete a pedepsit atât de crud?
Este cert că în perioada comunismului foarte mulți oameni au avut de suferit, însă, această pagină de istorie care prezintă Memorialul Sighet, nu demonstrează decât că pentru alte persoane comunismul a fost iad și cenușă. Deși astăzi este un monument cultural reprezentat de un muzeu, în vremurile trecute a fost iadul pentru sute de deținuți. În anul 1950 au fost aduși din întreaga țară demnitari ce erau condamnați la pedepse teribile, iar pe lângă aceștia se aflau în incinta închisorii studenți, elevi și țărani.
Închisoarea Sighet datează încă din anul 1897, însă, a devenit în anul 1948 lagărul unor oameni ce nu și-au dorit decât libertatea de a alege și de a fi liberi în propria țară. Odată veniți cei 200 de deținuți, lucrurile s-au schimbat drastic, în închisoare având loc activități neomenești, din care au rezultat și morțile a peste 50 de persoane nevinovate. Acestea au fost mușamalizare de conducerea acelor timpuri, parând doar morți naturale cauzate de diferite afecțiuni sau probleme de sănătate.
Cum arăta o zi din viața deținuților?
Condițiile de supraviețuire într-un astfel de loc erau cu adevărat tragice. Cât era ziua de lungă, prizonierii nu aveau voie să se așeze în paturile lor și li se servea doar mâncare stricată. Iarna venea cu problema frigului, fiind o perioadă cumplită pentru deținuți, deoarece nu exista nicio sursă de încălzire în incinta închisorii. Existau pedepse pentru cei ce încălcau regulile date de gărzi. Cine se alegea cu o pedeapsă, își petrecea zilele și nopțile în cele mai înfiorătoare camere denumite: ,,neagra” și ,,șura”. Noțiunea zilelor se pierdea în aceste două mici închisori, pentru că erau lipsite de lumina soarelui. Deținuții erau captivi cu săptămânile într-un loc de o beznă de speriat. În fiecare zi victimele aveau parte de batjocură și umilințe din partea gărzilor, dar și din partea celorlalți deținuți. Erau obligați să se bată și să se urască.
În anul 1955 se întâmpla să aibă loc o grațiere. O mare parte dintre cei 200 de deținuți au fost transferați în alte locuri, o altă parte erau arestați la domiciliu și putini au fost eliberați. Din toți cei 200 au supraviețuit 156, restul murind în urma torturii primite în închisoare.
Un fapt înspăimântător al Memorialului Sighet este reprezentat de cimitirul din apropierea lui, ce astăzi poartă numele de Cimitirul Săracilor. Se presupune că aici au fost îngropați în secret cei 54 de morți pe timp de noapte. Locul se află localizat la aproximativ 2,5 kilometri de închisoare. Astăzi este împrejmuit de puieți, brazi și molizi. Scopul a fost ca sufletele celor ce s-au sacrificat pentru țară să trăiască veșnic în mijlocul acelei poieni.
