fbpx

România se mândrește cu o sumedenie de locuri minunate care atrag călători din toate colțurile lumii. Ceea ce se știe mai puțin este faptul că despre multe dintre aceste locuri s-au țesut mituri și legende stranii. Fie că vorbim despre un zeu antic care și-a făcut casă într-una dintre cele mai frumoase peșteri din țară, despre drama unui sat întreg care a fost luat de ape, iar lacul format a fost colorat cu sângele lor, sau despre faimoasele legende cu vampiri ce bântuie încăperile castelelor din Transilvania, aceste legende sunt pe cât de fascinante, pe atât de înspăimântătoare.

Sfinxul

Unul dintre cele mai importante monumente naturale din România, Sfinxul, de pe Platoul Bucegi, atrage o mulțime de turiști curioși să admire silueta acestui monolit uriaș. Cum nu se cunosc prea multe despre modul în care a fost formată această stâncă, o serie de legende și mituri încearcă să-i explice apariția. Cea mai populară este legată de celălalt Sfinx faimos, cel din Egipt. Se spune că vechii egipteni au construit acea statuie gigantică după modelul Sfinxului din Bucegi, ambele vând aceeași înălțime.

De asemenea, se mai spune că acest loc este un centru energetic care a fost folosit de extratereștri, iar pietrele emană energii pozitive ce au apărat țara de cotropitori. Mai mult, în ziua de 28 noiembrie, o sumedenie de curioși se adună pe Platoul Bucegi pentru a vedea cum razele soarelui realizează o piramidă energetică în jurul Sfinxului, acest fenomen având loc în fiecare an, încă din cele mai vechi timpuri, când Decebal și-a sacrificat aici fiul pentru a-l trimite ca mesager zeilor.

Babele

Nu puteam să vorbim despre legendele Sfinxului, fără să menționăm și Babele, aflate la o aruncătură de băț de celebrul chip sculptat. Cel mai popular mit legat de formarea Babelor spune că Baba Dochia avea un fiu, Dragobete, care într-o zi i-a adus acasă o noră pe care bătrâna nu o putea suferi. Ca să o necăjească, Baba Dochia i-a dat tinerei un ghem de lână neagră și a trimis-o la rău să-l spele, spunându-i că nu are voie să se întoarcă până când lâna nu este perfect albă. Fata s-a chinuit în zadar să spele lâna până când Dumnezeu i-a dat o floare.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/legendele-romaniei-obiectivele-turistice-cu-cele-mai-stranii-mituri/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test