fbpx

Chiar dacă, anul acesta, primăvara se lasă cam mult așteptată, va veni și vremea la care Soarele va prinde putere, reușind să alunge toate umbrele iernii! Primăvara este, după cum se știe, anotimpul florilor. Și, la acest capitol, flora spontană a României are multe de oferit privirilor, dacă știm unde să căutăm.

Printre cele mai frumoase și rare specii din flora spontană a țării noastre se numără și laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris). O putem admira, odată ce primăvara își intră în drepturi (începând cu sfârșitul lunii martie sau prima parte a lui aprilie) pe teritoriile comunelor Tormac și Sacoșu Turcesc, pe meleaguri bănățene. Mai exact, în Lunca Pogănișului – o arie naturală protejată din județul Timiș.

Laleaua pestriță este, din păcate, o plantă aflată în pericol de dispariție, în Natură. Cine sau ce factori i-ar putea aduce sfârșitul, ca specie sălbatică din România? În primul rând nepăsarea și lipsa de responsabilitate a oamenilor, care distrug mediul natural, prin tăierile excesive de arbori (planta dezvoltându-se, adesea, la umbra stejarilor), precum și prin faptul că unii crescători de animale nu își țin turmele la distanță de zonele în care crește această minune a naturii. De vină sunt și autoritățile, atunci când nu manifestă fermitatea necesară, sancționându-i cum se cuvine pe toți cei vinovați pentru distrugerea mediului.

 

Lunca Pogănișului se numără printre puținele locuri din această zonă a Europei în care poate fi găsită laleaua pestriță. În afară de Lunca Pogănișului, laleaua pestriță mai poate fi admirată, la noi în țară, și în Pădurea Zamostea-Lunca (din Suceava), o altă arie naturală protejată. Desenul vizibil pe delicatele petale ale lalelei pestrițe se aseamănă careurilor unei table de șah.


Citeste mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/laleaua-pestrita-o-minune-a-naturii-ce-poate-fi-admirata-si-in-romania-odata-cu-venirea-primaverii-inflorescenta-sa-prezinta-un-desen-asemanator-cu-o-tabla-de-sah/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test