Născut la București pe 6 ianuarie 1881, Ion Minulescu a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, “Brânză și Arghirescu”. În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista ”Povestea vorbei”.
În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în ”Foaia pentru toți”, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din ”Jurnalul unui pribeag”, în revista ”Viața nouă” a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revista Viața literară și artistică a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-1907 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în ver ”Romanțe pentru mai târziu” (1908) și în ”Fantaziile” lui D. Anghel (1909).
În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri ”Garoafe roșii” (1914), ”Cântări pentru pasărea albastră” (1923), ”Întregire” (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama ”Vreau să trăiesc” (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune păstrării memoriei părinților ei. În anii războiului, 1916-1918, soții Minulescu se refugiază la Iași. În ciuda vieții grele din „exil”, scriitorul lucreaza la o nouă operă, ”Măști de bronz și lampioane de porțelan” care apare în 1920. Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa ”Pleacă berzele” și comedia într-un act ”Lulu Popescu”.
Citeste mai mult: https://identitatea.ro/ion-minulescu-povestile-sunt-ca-femeile-nu-stii-niciodata-pentru-ce-ti-plac/
