fbpx

Un om de afaceri din Coreea de Sud produce, în Cocorăştii Colţ, judeţul Prahova, ciuperci Shiitake, pepeni cu gust de pere şi ridichi uriaşe, care ajung la 8 kilograme. Legumele obţinute le exportă, afacerea fiind una de succes, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lee Jong Su a început să producă legumele coreene doar pentru el, în 2009, iar acum a ajuns să exporte. La mare căutare sunt ridichile coreene, care ajung şi la opt kilograme, ciupercile Shitake sau pepenele galben, cu gust de pere.

“A adus 10 solarii şi a început să le monteze pe un teren care timp de 7 ani au stat degeaba. Apoi a adus seminţe şi am început să punem legume coreene”, a declarat Nicoleta Stanciu, reprezentantul firmei din Coreea de Sud.

La început, în solarii producea varză şi salată coreeană. Singurii clienţi erau comunităţie coreene din Mangalia şi Bucureşti, iar în prezent firma are comenzi din Olanda, Germania, Austria, iar un mare supermarket i-a devenit lui Lee Jong Su client fidel.

Seminţele pentru legumele produse de firma lui Lee Jong Su sunt aduse din Coreea de Sud, iar legumele sunt bio.

“Producem salata China, ridiche albă, avem trei feluri de ridichi: micuţe, de vară care au ajuns şi la opt kilograme, şi ridichea de toamnă care ajunge la două kilograme. Mai avem salate, cea cu gust de hrean, susanul negru, mai avem pepene galben, cu gust de pară-ananas. Toate sunt bio, nu îngrăşăm solul decât natural”, a mai spus Stanciu.
Se mai produse susan negru, cu gust asemănător urzicii, pe care coreeni îl folosesc ca garnitură la peşte
În solariile din Cocorăştii Colţ, cei 13 angajaţi se pregătesc să pună răsadurile.

Citeste mai mult: http://www.descopera.ro/descopera-in-romania/16957987-intr-un-loc-din-romania-se-cultiva-ciuperci-shiitake-pepene-cu-gust-de-para-si-ridichi-uriase-de-8-kg-fiecare


Like it? Share with your friends!

Forza România
test