Inelul de logodna – materializare a promisiunii pe care și-o fac viitorii miri că își vor fi fideli unul altuia și că se vor căsători în viitor – are o istorie milenară. Având forma unui cerc – fără început și fără de sfârșit – inelul de logodnă este un “simbol al credinței conjugale, al legăturii spirituale și trupești între două ființe întovărășite pentru toate fericirile și durerile vieții.”
Inelul de logodna se poartă azi, de cele mai multe ori, pe degetul inelar al mâinii stângi. Există însă și țări europene în care inelul de logodnă se poartă pe inelarul mâinii drepte sau în care se ține în perioada logodnei pe mâna stângă, fiind mutat pe inelarul mâinii drepte în timpul ceremoniei căsătoriei.
De ce a fost ales cel de al patrulea deget de la mână pentru a purta acest simbol al comuniunii? Pentru că “a existat multă vreme credința că de la degetul inelar (degetul al patrulea) pornește o venă de sânge direct la inimă (vena amoris) și de aceea inelul a fost un semn de iubire.” Nu a fost însă întotdeauna așa: “La care deget nu s-a purtat inelul? În timpul Renașterii inelul se purta în degetul cel mare. În Franța se purta inelul în degetul arătător – precum îl purtau și evreii de altădată – iar în Evul Mediu se purta inelul în degetul al patrulea al mânei drepte (inelarul de azi) numai de cavalerul care era împotriva căsătoriei și voia să arate astfel, în chip public, ca ține la desăvârșita lui libertate.”
Verighete cu poveste
Istoria inelului de logodnă începe – se pare – în Roma antică. Enciclopedia Universală Britannica menționează că: “dăruirea unui inel de logodnă era un vechi obicei roman. Inelul era probabil un simplu angajament, “pignus”, că va fi încheiat un contract. În timpul lui Plinius (cca. 70 d. Hr.), obiceiul conservator încă cerea doar un simplu inel de fier.” Cel mai vechi inel de logodnă creștin a fost găsit tot în catacombele Romei și datează din secolul al II-lea.
Citeste mai mult: https://identitatea.ro/inelul-de-logodna/
