Cea mai veche piesă vestimentară a României este reprezentată de ie, ale cărei rădăcini se trag încă din vremea îndelungată a tracilor, geților și dacilor. Dacă vei căuta basoreliefurile din trecut, cu siguranță vei observa portul pe care dacii îl aveau, definit de cămășile cu mâneci albe, însoțite de pantalonii strâmți. Astfel, ia românească se naște odată cu poporul dac și reușește să reziste, fantastic, până în zilele actuale. Însă, mai este ia o piesă purtată de către români sau măcar apreciată? Ei bine, răspunsul își are mai multe forme, atât pozitive, cât și negative.
Lumea modernă a început să uite de tradiția și folclorul românesc, din care evident, face parte și ia tradițională populară. Cu cât anii trec și trecutul rămâne cât mai uitat, cu atât ia este și ea lăsată undeva în vremurile demult apuse. Totuși, acest fapt aduce iei românești o valoare imensă, când vine vorba de importanțaacesteia. Este oarecum paradoxal, cu cât ne îndreptăm spre viitor, cu atât ia se uită, dar care capătă o valoare economică și memorială foarte mare. Astăzi, ia autentică mai este regăsită doar în acele sate uitate de lume, din cele mai îndepărtate colțuri ale țării. Mulți au preferat să se lipsească de această capodoperă vestimentară, însă, nu știau că de fapt au pierdut poate chiar mii de euro. Pentru că da, o cămașă realizată original, în război cum s-ar spune, cu ață prelucrată de mână și material de in natural, poate să ajungă la sume impresionante.
Ce definește o ie?
Ia este remarcabilă pentru detaliile sale decorative. Unele cămăși pur și simplu te fac să te gândești: ,,Cu câte delicatețe și măreție au fost realizate”. Lucrul manual al acestora este apreciat de către cei mai mari designeri, pentru că, în neștiința anilor secolelor trecute, cumva femeile realizau niște cămăși de-a dreptul impresionante. Combinația culorilor, precizia măsurătorilor, alegerea modelelor, toate nu fac altceva decât să impresioneze oricare privitor al acestor opere vestimentare. Cele mai des folosite culori erau roșul, verdele și albastrul, însă, fiecare regiune a României își definea ia după propriile legi ale satului.
Astfel, în Maramureș ia este bufantă, mânecile mari și strânse la capăt cu fir roșu. Maramureșenii concepeau cămășile simple și albe, cărora le atașau fuste foarte colorate, roșii sau verzi. Ardelenii de asemenea au adoptat o ie simplă, încinsă la brâu cu bete negre. Oltenia însă, a adus portului tradițional românesc o ie de-a dreptul uluitoare. Ce este special la această cămașă? Ei bine, culorile și țesătura magnifică și extrem de delicată. Oltenii au preferat ia colorată, cu multe modele florale, așezate la mâneci, pe piept și la gât. Fiecare femeie își alegea propriul model, din acest motiv cămășile erau originale și fiecare uluitor de frumoase.
Ia era realizată complet manual într-un instrument tradițional, care din păcate nu mai poate fi găsit decât în foarte puține locuri din România. Acesta se numea ,,război”, o mașinărie făcută din lemn, cu care femeile țeseau costume, prosoape și covoare.
Ia românească a spart barierele timpului și a reușit să supraviețuiască până astăzi, însă, va reuși să se mențină la aceste norme?
