Ghimbirul este un aliment din ce în ce mai în vogă în rândul românilor, însă puțini cunosc adevăratele beneficii ale acestuia sau cum îl putem utiliza. Cu gustul său ușor înțepător, dar și dulce în același timp, consumat cu moderație și înțelepciune, acesta poate avea efecte uluitoare asupra organismului.
Originar din Asia, mai exact zona Indiei, ghimbirul era un ingredient nelipsit din bucătăria asiaticilor, ajungând ușor-ușor si pe teritoriul Europei, grație multelor beneficii pe care le are. El este în prezent una dintre vedetele mirodeniilor, condimentelor și a ierburilor aromatice în preparatele românilor și nu numai.
Ghimbirul este aliatul perfect pe timpul acesta când răcelile și gripele circulă printre noi cu mare viteză lăsându-ne sistemul imunitar neprotejat în fața pericolelor. Ghimbirul, mai exact rădăcina de ghimbir care se găseșe cu ușurință în toate tipurile de magazine, consumat sub formă de ceai sau alte băuturi, ține bolile sezoniere departe de noi.
De asemenea, ghimbirul ne ajută și în caz de indigestii sau toxiinfecții alimentare, ajutând stomacul să treacă peste anumite momente dificile. În plus, este folositor și atunci când întâmpinăm migrene sau o stare de oboseală continuă, reducând durerile de cap și acționând ca un energizer pentru organism. Ghimbirul îmbogățește memoria și ajută la prevenirera bolilor mintale.
Nu în ultimul rând, ghimbirul este un ingredient- cheie pentru persoanele care doresc să piardă în greutate, fiind un antioxidant puternic cu acțiune rapidă. Acesta reglează nivelul de zahăr din organism și ajută la stabilirea unui echilibru intestinal.
Cu toate acestea, ghimbirul nu este recomandat în cantități mari persoanelor cu insuficiență renală sau femeilor gravide.
Ghimbirul este bogat în vitamine și slab în calorii, fiind potrivit în dieta oricărei persoane, indiferent de scopul său. Astfel, pentru 100 g de ghimbir, avem următoarele valori nutriționale:
- 79 calorii;
- 13 mg NA (sodiu);
- 415 mg K (Potasiu);
- 18 g carbohidrati sanatosi;
- 1,7 g zahar neprocesat;
- 1,8 g proteine vegetale;
- 16 mg Ca (Calciu);
- 5 mg Vitamina C in stare pura;
- 0,6 mg Fe (Fier);
- 0,2 mg Vitamina B2 (riboflavina);
- 43 mg Mg (Magneziu)
În combinație cu mierea și lămâia, ceaiul de ghimbir poate face minuni pentru corpul nostru. Ceaiul este ușor de preparat și poate fi făcut de oricine. Ghimbirul folosit poate fi proaspăt, ras și pus la fiert, dar poate fi și direct ambalat. Multe companii de ceaiuri au combinații inedite de băuturi care pot fi achiziționate.
Un alt aspect pozitiv legat de ghimbir este acela că nu se strică foarte repede. Acesta, depozitat la frigider, poate fi păstrat până la 4 săptămâni și consumat treptat, în cantități potrivite.