Maria Taşcă, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, se numără deja printre viitorii studenţi ai unei prestigioase universităţi din Marea Britanie, deşi nici măcar nu are încă diplomă de bacalaureat. Ea va studia din toamnă la Facultatea de Matematică a Colegiului Somerville de la Oxford.
Maria consideră că acest succes de care nu se bucură orice elev, fie el chiar foarte studios, se datorează ambiţiei sale, dar şi oamenilor care i-au dat încredere în forţele proprii, profesorii şi membrii familiei sale. „De la grădiniță mi-a plăcut să fiu competitivă: cine știe să citească primul? cine termină bastonașele primul? cine face puzzle-ul primul? Prin urmare, din clasa a cincea, am participat la olimpiade la mai multe materii: matematică, limba și literatura română, fizică, educație civică, prilej cu care m-am întâlnit mulţi oameni interesanți, care mi-au deschis orizontul. Aşa am căpătat curajul necesar și îndrăzneala de a visa să fiu studentă la o universitate atât de prestigioasă ca Oxford.
Selecţia a fost foarte riguroasă. În afara examenului scris, Maria a trimis şi o scrisoare de intenţie. După ce a trecut de această etapă, au urmat cinci interviuri, unde i s-au testat atât bagajele de cunoştinţe, cât şi abilităţile de a se descurca în diverse situaţii. „Cred că oricui i se pare înfricoșătoare ideea de a sta față în față cu un profesor universitar, însă înainte de al patrulea interviu îmi părea foarte rău că se termină totul așa de repede. Cum de am reuşit să fiu convingătoare la interviuri? Această întrebare mi-o pun aproape zilnic. Cel mai probabil, tutorii au putut vedea dincolo de emoțiile mele nerăbdarea de a afla ce provocări mi-au pregătit și entuziasmul meu pentru matematică”, povesteşte Maria despre procesul de admitere foarte complex.
Deşi nu s-a cramponat niciodată de ideea de ştiinţe exacte (dimpotrivă, în liceu a participat la olimpiada naţională de debate, la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață, pe lângă cea de Matematică, de unde s-a întors cu o medalie de bronz), Maria susţine că tocmai matematica este disciplina care pune ordine în existenţa ei: „Conferințele susținute în cadrul concursului “Viitori olimpici” din Câmpulung Muscel despre fractali și modul în care natura urmează întocmai modele matematice m-au făcut să-mi dau seama că matematica e mult mai mult decât materia acoperită de programa școlară și că e musai să o studiez în profunzime. Țin minte că în urma fiecărei conferințe aveam senzația că mă aflu față în față cu o mare comoară, a doua cutie a Pandorei, însă plină cu toate minunile lumii, că lumea din jurul meu e complet imaterială și că, dacă mă împiedic, totul o să dispară, sentiment pentru care matematica a fost și este singura alegere logică pentru mine”.
Deocamdată, nu ştie cu exactitate unde o va purta peste ani studiul aprofundat al Matematicii, dar se vede lucrând în cercetare, pe ramura matematică-biologie. Apoi şi-ar dori să vină în România, pentru a oferi o şansă elevilor din medii defavorizate, a căror soartă i se pare nedreaptă: „Sigur e că mă voi întoarce în România, după ce voi fi acumulat suficientă experienţă. Îmi este greu să-mi imaginez un viitor care nu conține România în el. Țin minte când am fost în cadrul programului “Vrăjitori chimiști” într-o școală cu elevi din medii defavorizate și sclipirea din ochii lor când le arătam vreun experiment – de emoție uitam și ce trebuia să spun – sau curiozitatea și pofta cu care ne sorbeau cuvintele. Cred că numai copiii ca ei și potențialul lor pierdut printre stereotipuri și nepăsare constituie un motiv suficient de bun ca să mă întorc”.
Recunoaşte că reuşita ei e legată de multă muncă, dar şi de ceea ce au reuşit să sădească cei din jur în sufletul şi mintea sa. E recunoscătoare părinţilor şi fratelui ei, Teodor, pentru că au crezut în ea şi în potenţialul ei, dar şi profesorilor: „Mulţumesc în special domnului Ion Grecu, doamnei Eugenia Olariu și domnului Arhire Felix pentru sprijin, doamnei Ramona Petrică pentru curiozitatea pe care a sădit-o în mine, doamnei Ungan Veronica pentru faptul că mi-a oferit încrederea de care aveam nevoie, doamnei Miron Magdalena pentru afecțiunea pe care mi-o poartă, dar și doamnei profesoare Rodica Cristovici, care, de-a lungul celor opt ani petrecuți la “Spiru Haret”, mi-a fost ca o a doua mamă.”
Sursa: viata-libera.ro
