[…] S-a vehiculat cu voluptate ideea că noi, românii, am apărut ca statalitate doar de o sută de ani, în timp ce alții se zbenguie prin Europa de mai bine de o mie de ani. Este o urzeală bine ticluită și pentru asta le dăm și răspunsul. Rădăcina românilor nu poate fi uzurpată. Suntem aici, și nu veniți din văgăunile lumii, de mai bine de 20 de secole, organizați în statalități puternice, capabile să zdruncine imperii.
Statalitatea românilor nu este o enigmă pentru nimeni, iar 1918 este revanșa mileniilor de luptă când am reușit să adunăm majoritatea teritoriilor românității sub același steag, același imn, aceeași coroană suverană, spulberând guberniile țariste, provinciile imperiale ori dietele sau convențiile segregaționiste de tip „unio trio nationum” printr-un uriaș răsunet: „Vrem să ne unim cu Țara!”.
Împliniri, în opinia mea, au fost puține, dar uriașe. În primul rând am demonstrat umanității că suntem parte a făuritorilor de civilizație europeană. Am cuprins, într-o teritorialitate etnică, nucleul ființei Națiunii, recunoscută în interiorul unor granițe politice validate de istorie și legitimate de puterile lumii de atunci! Am pus în valoare civilizația românilor și am omogenizat prin aceasta, dar mai ales prin limbă și cultură superioară, conștiința devenirii noastre naționale […].
Vocația universală nu a lipsit niciodată din comportamentul și aspirațiile românilor. O altă reușită, și nu neapărat împlinire, a fost aceea de a ne fi menținut statalitatea după căderea noastră sub hegemonia bolșevică. În cei 45 de ani de ideologie tenebroasă stalinisto-marxistă am rezistat tocmai pentru că aveam consolidată conștiința unității de neam și instalate sănătos valorile creștine în mentalul colectiv […].
Neîmpliniri? Suficiente, cât să întristeze. Nu o să le dezvolt explicativ. Am să le enumăr cu titlu de inventar, fără a avea pretenția că le epuizez pe toate. Am cedat ceea ce a fost cucerit prin luptă, teritoriile de până la Tisa. Apoi am lăsat jumătate de Banat de izbeliște. Am căzut în mirajul ideologiilor extremiste ale nazismului sau fasciilor italiene care nu au nimic de-a face cu bunătatea noastră și au demonizat poate cea mai nobilă mișcare spiritualistă a românilor.
Am lăsat să fie uzurpat tronul de cel ce se face vinovat de sfârtecarea României Mari și l-am lăsat pe Mareșal singur în fața destinului, împingându-l la erori fatale. Am pierdut un război din care nu am știut să ieșim la timp și ne-am mutilat conștiințele. Am produs, prin servilism, cel mai imbecil comunism și am acceptat să fim conduși de mediocrați alogeni și mai nou, de idiotocrați autohtoni.
Ne-am împrăștiat în toate cele patru zări golind Țara de suflete, muncind ca sclavii pe moșii străine. Ce paradox! Dacă până mai ieri în istorie eram la un loc, dar ne iobăgeau administrațiile a patru imperii, iată-ne astăzi împrăștiați în patru continente, iobăgind pe pământurile a nenumărate state […].
La 27 martie 2012, în urma unei profunde analize geopolitice aplicate la starea mentalului european de azi, am lansat, în cadrul reuniunii Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, proiectul Comunității Statelor Românești, proiect ce ar trebui implementat atât de guvernul de la București, cât și de guvernul de la Chișinău.
Deviza sub care am lansat acest proiect este simplă: ”DOUĂ STATE, O SINGURĂ NAȚIUNE, ACEEAȘI LEGE”.
Soluția propusă de mine acoperă doar etapa tranzitorie, până la realizarea de facto și de jure a Reîntregirii, împlinind astfel Idealului Național Suprem.
Cele două Românii de pe harta Europei sunt siameze: același trup, aceeași inimă, același sânge, același port, același steag, același Eminescu, același Ștefan, aceleași de peste tot și toate. Doar capete diferite. Cu gânduri diferite.
Cu stăpâni diferiți. Esențialmente, am urmărit unirea spațiilor de identitate simbolică și funcțională. Spre exemplu: structură guvernamentală în oglindă, politică externă identică, comerț exterior complementar, recunoașterea reciprocă a circulației libere pe spațiile interioare a celor două state. Sau aceeași curriculă școlară, măcar până la nivel gimnazial, unificarea rețelei academice și universitare, stagiune teatrală comună, campionat de fotbal comun, constituirea de echipe reprezentative comune (canotaj, lupte, atletism etc)…
Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/g-ral-mircea-chelaru-schimbarea-garzii-in-cetatea-alba-iulia-este-un-ceremonial-de-piata-libera-a-dezmatului-istoric/
