fbpx

Energia electrică din surse regenerabile este din ce în ce mai căutată în zilele noastre, atât pe meleagurile străine, cât și în țara noastră. Totuși, multe persoane nu cunosc destule lucruri despre cum funcționează această energie, de ce ar trebui să o alegem și cum pot beneficia chiar ei, în mod direct, de ea.

În prezent, ne putem bucura doar de două categorii de panouri solare, anume termice și fotovoltaice. Primele dintre ele sunt panourile care preiau lumina soarelui și o transformă în căldură și apă caldă, fiind utile la casa oricui, în orice circumstanțe. Cea de-a doua categorie, panourile fotovoltaice, funcționează pe același principiu, anume acela de a utiliza lumina soarelui, însă scopul lor este producerea energiei electrice.

Oamenii pot opta pentru ambele tipuri de panouri solare pentru gospodăria lor, dar pot deveni și prosumatori în cazul energiei solare, adică și producători și consumatori. Din decembrie 2021, în urma unei Ordonanțe de Urgență adoptate de Guvern, aceștia beneficiază de compensare cantitativă, făcând ca investițiile în domeniul energiei să fie și mai rentabile. Astfel, dacă veți produce într-o perioadă mai mult decât consumați, energia va fi compensată și o veți putea folosi când veți avea nevoie, printr-un contract cu furnizorul de energie electrică, fără alte taxe sau plăți în plus.

Cum funcționează un panou fotovoltaic?

Un panou fotovoltaic este format din celule solare care absorb fotonii din lumina naturală. Aceste celule sunt la rândul lor alcătuite din elemente chimice menite să ajute acest proces. Printre aceste elemente, se numără fosforul, care ghidează încărcătura negativă, și borul, care are grijă de cea pozitivă.

În acest mod, lumina provenită de la soare bate în panou și este absorbită de celule solare din compoziția acestuia. Fotonii care se izbesc de suprafața panoului vor ajuta electronii să pătrundă celulelole solare și astfel să formeze energie electrică.

Panourile fotovoltaice se împart în trei tipuri: panouri monocristaline, policristaline și amorfe. Cele din urmă sunt cele mai ieftine, dar și cele mai reduse calitativ. Ele sunt ușoare și sunt potrivite pentru uzul comun. În schimb, panourile monocristaline conțin un singur tip de cristale și se remarcă prin capacitatea lor de a oferi cea mai notabilă eficiență și durabilitate, dovedite de teste îndelungate. De asemenea, panourile fotovoltaice policristaline sunt mai ieftine decât cele monocristaline, însă nu se ridică la eficiența lor. Cu toate astea, ele dovedesc o calitate foarte bună și sunt cea mai bună variantă raport calitate- preț.

Avantajele utilizării energiei solare

  1. Faci un bine planetei folosind energia din sursele regenerabile, lupți împotriva poluării și a încălzirii globale
  2. Panourile fotovoltaice sunt ușor de întreținut și nu necesită multă îngrijire
  3. Poți produce energie pentru tine și gospodăria ta, dar poți și să transformi asta într-un business
  4. Folosind energia solară faci economii, factura la energie electrică fiind mai mică, chiar dacă la început va fi nevoie de o investiție mai mare
  5. Comparativ cu centralele electrice sau generatoarele, panourile solare nu produc niciun fel de zgomot
  6. Ele sunt investiții durabile, care pot trăi și până la 25 de ani

Unde este bine să instalăm un panou fotovoltaic?

Panourile fotovoltaice pot fi instalate pe acoperișul clădirii, fie că vorbim de casă, fie că ne referim la un bloc sau un imobil. Dacă modelul acoperișului nu este prietenos cu amplasarea acestui tip de panouri solare, ele pot fi instalate și pe sol, în curtea casei.

Din acest motiv, s-au inventat toate tipurile, modelele și formele de panouri fotovoltaice. Trebuie deci să acordăm sporită atenție acestui aspect atunci când hotărâm să achiziționăm un astfel de obiect. Este foarte important să alegem ceea ce este compatibil cu spațiul nostru, de aceea este indicat să ne sfătuim cu un specialist înainte.

Ca zone din România, cele mai bune pentru amplasarea panourilor fotovoltaice sunt, în mod logic, cele care sunt ferite relativ de o vreme ploiasă. Astfel, harta potenţialului solar al României publicată pe site-ul Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice – RPIA, ne arată faptul că zonele de Est, Vest, Sud-Est și zona centrală sunt cele mai potrivite pentru a produce energia solară. Avem, deci, în vizor Moldova, Banatul, Dobrogea în special, dar și Muntenia și Transilvania.

Ce trebuie să faci dacă îți dorești instalații fotovoltaice la casa ta

  1. Primul și cel mai important pas de urmat este acela de a identifica care este consumul de energie electrică al casei tale. De preferat ar fi să ceri ajutorul unei persoane specializate pe tot parcursul pregătirii. Astfel, calitatea rezultatului va fi una superioară, iar eventualele greșeli sau nereguli vor fi evitate.
  2. În al doilea rând, următorul lucru pe care îl ai de făcut este să te informezi din SURSE OFICIALE, cum ar fi ANRE sau AFM, privind informațiile, condițiile prevăzute de stat și prevederile legale.
  3. Următorul pas ar fi, așa cum am menționat mai sus, să analizezi cu grijă spațiul unde vrei să instalezi unul sau mai multe panouri solare, pentru a verifica dacă suprafeța se potrivește cu panoul fotovoltaic pe care l-ai țintit. Se poate întâmpla ca acesta să nu fie potrivit pentru o anumită zonă, de aceea există pe piață o multitudine de tipuri diferite de panouri solare.
  4. În final, înainte de a face pasul cel mare, este preferabili să aduni toate costurile aferente acestei investiții, pentru a analiza atent dacă rentează pentru ideea, planul și condițiile tale.


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.