Dorin Teodorescu (n. 1943 – d. 1999) a fost un tenor român născut în Timișoara. A fost profesor de canto al Universității de Muzică din București și director al Teatrului de Operetă din București”. Atât şi nimic mai mult scrie wikipedia despre MAESTRUL DORIN TEODORESCU. Cel care părea predestinat a-i urma „prinţului dintâi” al Operetei, maestrul Ion Dacian. Şi, totuşi…
Amiaz’ de primăvară. Stropi reci tulburau speranţele unei zile de martie (1999) care părea tăcută. Eram în redacţie. Scriam. La un moment dat, unul din colegi, extrem de agitat, ştiind că îl cunoscusem pe maestru şi făcusem câteva interviuri cu domnia sa, se-aruncă pe uşă, gâtuit: „Ve… vezi că anunţă la radio. A murit… a… Dorin Teodorescu”. M-am înnegrit. Nu ştiam ce să spun. Ştiam că făcea eforturi supraomeneşti să îşi revină grabnic după o boală necruţătoare, după o intevenţie chirurgicală, pregătindu-se să revină pe scenă în premiera spectacolului „Victoria şi-al ei husar” (unul din rolurile sale de suflet), alături de tânăra generaţie de artişti. Am izbucnit în plâns. Nu am fost în stare de altceva.
A doua zi, la prima oră, deşi dădusem deja ştirea, pe scurt, am telefonat urgent d-nei Mirescu, care era pe atunci secretar muzical al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”al cărui director fusese maestrul, ajutandu-ma să obţin date pentru a scrie un articol mai amplu în memoria sa. Am primit faxul destul de repede, deşi toţi de acolo, erau muţi de durere. Se stinsese un OM, un ARTIST şi se aprindea, pentru totdeauna, o STEA în cer…
Scriam printre lacrimi. Şi iată de ce:
Dincolo de faptul că îl apreciam, recunoscându-i valoarea, dăruirea si strălucirea în lumea fascinantă a operetei, rememoram momentele în care îl cunoscusem dincolo de scenă. Pentru că primul meu articol în cariera de jurnalist i se datora.
Citeste mai mult: https://identitatea.ro/dorin-teodorescu/
