Tradiția românească își pierde din amploare odată cu trecerea timpului și apariția tuturor tehnologiilor de ultimă generație. Pentru cei ce au trăit în vremurile anilor 1950 este tragic să vadă cum poporul își abandonează ușor-ușor cultura proprie, aceea ce definește cu adevărat numele de România. Purtând țara la pas, regăsim în Alba, undeva spre Țara Moților, un sat ce încă se străduiește să păstreze vie amintirea tradiționalismului. Reușește să facă asta prin prezența unor oameni din timpurile mult îndepărtate, ce și astăzi ne încântă cu a lor viață tradițională. Îi privim cu un respect aparte și îi ascultăm cu drag de fiecare dată când îi întâlnim. Povestim despre un instrument ce a făcut furori în ale sale vremuri, acela fiind războiul de țesut.
Lemnul ce prinde viață prin războiul de țesut
Conceput manual de cei mai buni maeștrii ai satului românesc, războiul de țesut este realizat cu mare măiestrie. Dacă am asocia România cu un instrument tradițional, acela ar fi războiul, din care a fost țesut portul popular românesc. Privim în timp și nu găsim decât acele deosebite straie românești, de la cămăși, la fețe de masă, pături și tot felul de materiale decorative pentru casă. În Țara Moților din Alba, casele nu se lipsesc de ele, fiecare fiind un muzeu etnografic. Războiul este realizat din lemn greu, care necesită multă atenție pentru a fi pregătit de prelucrat. Se spune că cel mai bun este cel de fag ce trebuie luat iarna și păstrat un an departe de soare, abia după va fi pregătit pentru manoperă. Un astfel de ,,robot manual”, depinde de un sistem bine gândit de lucru, pe care doar unele femei îl pot descifra. Să prelucrezi țesătura în război este un proces minuțios, de mare răbdare. Țesăturile prin viață odată cu războiul, bătrânele satului dând naștere unor capodopere.
Astăzi, războiul pierde, dar și câștigă valoare. O pierde în fața acelora ce tradiția românească nu mai semnifică nimic, și câștigă valoare pentru aceia ce încă țin să păstreze cultura tradițională la loc de mare cinste. Călătorind în Țara Moților, nu vom regăsi decât câteva războaie ce încă funcționează și foarte puține femei ce mai prelucrează firul de lână. Cum de asemenea, puțini mai sunt și aceia ce știu să lucreze lemnul, astfel încât, să obțină această mașinărie manuală cu totul originală. Arta țesutului și a războiului s-a pierdut, o regăsim doar pe la casele în care, bătrânele satului, mai țes iarna în serile friguroase. Lângă foc și cu lâna bine pregătită, își aleg culorile și încep să ia fir cu fir spre a țese frumoasele pături. Ițele se strâng prin jocul războiului, cunoscut nu de foarte multe femei.
Hainele tradiționale sunt făcute în război și purtate cu mândrie la zile de mari ocazii. Bătrânele încă le poartă la biserică, iar cei mici la serbări. Portul popular românesc, deosebitele costume tradiționale ce au fascinat turiștii străini, au fost țesute în război, cu multă pricepere și mai ales răbdare. Și astăzi mai sunt confecționate, însă, multe se realizează la mână, războiul rămânând o amintire din etnografia țării.
