fbpx

Aflat în comuna Bujoreni, Muzeul Satului Vâlcean își surprinde vizitatorul prin patrimoniul deosebit de vast, expus într-un cadru idilic. Între numeroasele așezări tradiționale ale muzeului se evidenţiază cula Bujoreanu, monument arhitectonic din secolul al XIX-lea, cu profunde valențe militare.

Muzeul Satului Vâlcean şi-a conturat profilul tematic încă din 1974 sub forma unui sat-muzeu, menit să reconstituie, pe o suprafaţă de opt hectare, imaginea funcţională a unei aşezări rurale tradiţionale vâlcene, cu toate instituţiile sale social-culturale. Se remarcă în mod deosebit casele cu foişor din zona etnografică Horezu (din comunele Mălăreşti, Stoeneşti, Bărbăteşti), gospodăriile specializate în viticultură, transferate din zona Drăgăşani (satele Prundeni, Olteanca), în pomicultură (comunele Alunu, Tomşani, Cernişoara) ori în creşterea animalelor din zona montană (satele Boişoara, Păscoaia-Brezoi).

Pe lângă aceste „monumente de utilitate publică” deținute de muzeu, întăresc valoarea patrimonială și culturală a instituției:o şcoala primară rurală de la începutul secolului al XX-lea, din vremea lui Spiru Haret, un han de la sfârșitul secolului al XIX-lea din satul Sălişte, comuna Mălaia, o biserică din lemn, construită la 1785 si transferată din comuna Nicolae Bălcescu. Însă cel mai reprezentativ monument este cula Bujoreanu, ridicată în secolul al XIX-lea, în jurul căreia s-a constituit Muzeul Satului Vâlcean.

Sursa: https://identitatea.ro/cula-bujoreanu/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test