fbpx

Ne-am obișnuit să trecem prin centru Capitalei și să admirăm clădirile de acolo, dar prea puțini le cunosc povestea. De exemplu foarte aproape de Universitate este ansamblul arhitectonic de la Colţea, alcătuit odinioară dintr-un spital, o biserică, trei paraclise şi turnul Colţei.

Acesta este unul dintre cele mai importante şi valoroase ctitorii din istoria Bucureştiului de la începutul secolului XVIII. Spitalul Colţea, primul spital din Bucureşti şi din spaţiu moldo-valah, a fost fondat în 1704, la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în interiorul Mănăstirii Colţea. Instituţia medicală servea, în primul rând, populaţia săracă, dar şi clasa de mijloc, boieri pauperizaţi sau străini.

Spitalul era organizat după modelul spitalului Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti din Veneţia, şi era dotat cu odăi pentru oaspeţi şi chilii pentru săraci. O şcoală de română şi slavonă a funcţionat aici până în 1867. La început au existat doar 24 de paturi, împărţite, în mod egal, între două spitale – unul destinat bărbaţilor bolnavi săraci sau străini şi celălalt tratând femei sărace. Spitalul era prevăzut şi cu farmacie la care lucra permanent un doctor şi un asistent, oferind consultaţii şi medicamente tuturor, indiferent de rang, după nevoi.

Spitalul nu dispunea de fonduri proprii, iar un procent ce putea varia între 17-34% din bugetul mănăstirii Colţea se direcţiona către spital. De asemenea, funcţiona şi un sistem al donaţiilor venind din partea aristocraţiei sau burgheziei, spitalul fiind construit în ideea de ajutorare reciprocă în spirit creştin. Pentru sporirea veniturilor mănăstirii a fost ridicat şi un han, care s-a numărat printre cele mai renumite din Bucureşti. Datorită neglijenţei în întreţinerea acestuia după numeroasele ocupaţii străine, incendii şi cutremure, a fost demolat la exact un secol de funcţionare.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/coltea-primul-spital-din-bucuresti/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test