fbpx

Astăzi, a merge cu trenul reprezintă o banalitate. Totuși, au existat și situații în care trenul era privit ca o raritate, așa cum privim noi astăzi o rachetă. În mod incredibil, s-a păstrat de-a lungul vremii numele primului român care a călătorit cu o garnitură de tren.

Petrache Poenaru a rămas în istoria colectivă ca fiind românul care a inventat stiloul. Puțini sunt cei care știu că acesta a fost primul român ce a călătorit cu trenul.

Născut în 1799, Petrache Poenaru își dorește să participe la revoluția din țările române din anul 1821, alături de Vladimirescu. Liderul pandurilor își dă seama că Poenaru nu are calități de luptător și îl sfătuiește să-și caute vocația, oricare ar fi ea. După înăbușirea mișcării revoluționare, Petrache Poenaru pleacă la Viena, apoi la Paris. În 1822 ajunge la Berlin, cu o bursă de studii.

Pe data de 25 mai 1827 obține la Paris Brevetul numărul 3208 pentru ”Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Stiloul de astăzi.

Trei ani mai târziu, în toamna anului 1830, apare în Marea Britanie prima cale ferată din lume care leagă Liverpool de Manchester. Pe data de 27 octombrie 1831, Petrache Poenaru se urcă în faimosul vehicul pe șine.

„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri (Poenaru se referea la vagoane) legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi”, avea să spună inventatorul după faimoasa călătorie. Petrache Poenaru a rămas în istorie ca fiind primul român ce a călătorit cu trenul. Asta, da, realizare!

Succesul obținut de linia Liverpool – Manchester a impulsionat construirea unor noi linii engleze, cât și răspândirea noului sistem de transport cu tracțiune cu abur în America de Nord, în Europa și în celelalte continente.

Care a fost prima cale ferată din România?

Prima cale ferată de pe teritoriul actual al țării noastre a fost Oravița – Iam – Iasenova – Vracevgai – Bazias (o investiţie de aproximativ cinci milioane de florini). Inițial, această cale ferată a fost inaugurată pentru transportul de marfa la data de 30 august 1854, iar pentru călători pe data de 1 noiembrie 1856. Gara Oravița este azi cea mai veche gară de pe teritoriul României.

Petrache Poenaru

Citește mai mult: https://identitatea.ro/primul-roman-care-a-mers-cu-trenul/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test