fbpx

Turiștii vor putea vizita Cetatea Feldioara, cea mai veche fortificație din județul Brașov. Atestată documentar de la 1225, fortificația ridicată de Cavalerii Teutoni a fost refăcută practic de la zero după ce s-a prăbușit în timpul comunismului și a fost lăsată de izbeliște.

În anul 2013, Consiliul Județean Brașov a preluat în totalitate administrarea realizării acestei cetăți, iar cetatea a fost reconstruită. Investiția s-a ridicat la 12,3 milioane de lei. Lucrările au fost laborioase, constând nu doar în restaurarea zidurilor cetății, ci și într-o cercetare arheologică aprofundată a întregului sit istoric realizată sub coordonarea arheologului Daniela Marcu-Istrate.

Descoperirile arheologice au evidențiat că dealul cetății a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică și medievală, care vor fi expuse în muzeele care vor exista în turnurile cetății.

Ce puteți vedea la Cetatea Feldioara

Lucrările s-au încheiat acum un an, dar cetatea a stat închisă până acum când s-au rezolvat probleme de personal și pază, precum și trecerea obiectivului turistic de la Consiliul Județean la Primărie.
Turiștii care vor veni la Feldioara vor vedea cetatea în premieră. Va fi pentru prima dată în 30 de ani când fortificația va fi vizită. Tariful de vizitare și programul vor fi stabilite în următoarele două săptămâni.

Potrivit Centrului de Informare Turistică Feldioara, la Cetatea Teutonilor au fost restaurate toate turnurile și zidurile de incintă (turnurile de Nord, Sud, Est, Vest și zidul Zwinger de protecție), iar fortificațiile teutone inițiale au fost conservate. În curtea interioară au fost puse în valoare, prin marcare la nivelul solului, resturile unei capele inițiale și ale unei mănăstiri cisterciene. De asemenea, a fost reconstruită fântâna și s-a amenajat un spațiu de belvedere pe zidul de strajă, de unde poate fi admirată panorama Ţării Bârsei.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/cetatea-feldioara-fortificatia-cavalerilor-teutoni/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test