fbpx

Vin momente în viață când chiar trebuie să mai lași la o parte listele zilnice cu lucruri de făcut, să mai încetezi să-ți pui alarma înainte de culcare și să ignori puțin calculele bugetare ale gospodăriei pentru lunile ce urmează. Exact acestea sunt momentele când poți să-i lași pe alții să se ocupe de bunăstarea ta cu un serviabil „Vă pot fi de folos doamnă/domnule?”, iar tu să răspunzi că ai nevoie de prosop pentru saună. Zilele despre care vorbim sunt cele în care număratul caloriilor se transformă într-un obicei ce pălește în fața unui meniu a la carte sau a unui mic dejun bufet delicios (bașca, inclus în preț).

Așa am gândit noi când ne-am pus pe cercetări și am ales unele dintre cele mai bune hoteluri cu spa de pe teritoriul național, judecând după impresiile celor care au fost deja acolo, fără a ignora cu desăvârșire prețul. Am găsit cumva calea de mijloc, ca să spunem așa, dintre cașcaval și ratingul oaspeților pentru ca ție să nu-ți mai rămână decât să citești și să rezervi o cameră în cel care te convinge cel mai strașnic.

1. Hotel Splendid – Mamaia

Nu reușeai să prefigurezi niciun motiv pentru care Mamaia ar merita drumul în lunile de dinainte de 1 mai? Îți dăm noi unul: Splendid Hotel & Spa, cu condiția să lași copiii la bunici și să îți asumi că sejurul petrecut aici este pentru tine și atât! Se află la numai 200 de metri de plaja cu iz de eternitate și exact pe malul lacului Siutghiol.

Fără să mai vorbim despre felul teatral și veselia de culori în care apune soarele pe lac (cu prisosință într-o companie plăcută sau măcar în cea a unei sticle de vin) vom trece direct la facilități. Menționăm aici piscina interioară, saunele umedă și uscată, dușul emoțional (se simte mai bine decât sună), zona de relaxare și serviciul de masaj.

Sursa: https://www.momondo.ro/descopera/articol/top-hoteluri-spa-romania


Like it? Share with your friends!

Forza România
test