Încă de la începutul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza a fost un susţinător al statului secular. Dorea aducerea în totalitate a Bisericii Ortodoxe sub supravegherea statului. De altfel, din punct de vedere economic, cea mai importantă lege referitoare la Biserică este secularizarea pământurilor mănăstireşti, ce reprezentau un sfert din teritoriul naţional.

Legea urma să transfere aceste suprafeţe agricole sub controlul statului şi să pună capăt rolului jucat de mănăstiri în viaţa economică, un rol destul de important încă din evul mediu. “Domnia lui Cuza stă sub semnul dorinţei de a ajunge din urmă Occidentul. Poate fi considerat un semănător al modernizării; nu exista ogor al vieţii publice în care el să nu fi aruncat sămânţa înnoirii, doar că roadele nu vor fi întotdeauna însutite şi ele vor fi culese târziu, de alţii.” menţionează în lucrările sale istoricul Florin Constantiniu.

Legea secularizării averilor mănăstireşti era vazută de marile puteri ca “ un pas premergător proclamării independenţei”. Deosebit de delicată era chestiunea proprietăţilor aparţinând mănăstirilor închinate. În august 1863 guvernul a propus să plătească o despăgubire considerabilă „ Locurilor Sfinte” din Imperiul Otoman, dar patriarhul de Constantinopol a respins oferta. Guvernul ottoman care îl sprijinea a trimis o notă circulară, la 23 decembrie, puterilor garante, cerându – le să intervină în sensul susţinerii Convenţiei de la Paris, ce stipula procedurile de rezolvare a problemei.

Kogălniceanu, în calitate de prim ministru a hotărât să procedeze la secularizare înainte ca puterile garante să intre în acţiune. Popularitatea măsurii a fost imensă în interiorul legislativului fiind susţinută atât de conservatori cât şi de liberali, dar mai ales de opinia publică. Măsura era considerată o afirmare a solidarităţii naţionale.

Sursa: https://identitatea.ro/ce-avea-cuza-cu-averile-bisericii-si-cum-a-confiscat-avutia-sutanelor-de-lux/