În perioada 2016 – 2017 au vizitat Cascada Bigăr, a cărei localizare este în vestul ţării, 50.000 de turişti, în intervalul 2017 – 2018, numărul lor a depăşit 100.000. Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 01 – 06 iunie 2017, imediat după ce au fost finalizate lucrările de amenajare pe traseu.
„Proiectul amenajării eco-turistice din jurul cascadei Bigăr este dovada clară că proiectele de responsabilitate socială au un ecou real în comunitate. Din iniţiativa colegilor noştri de la fabrica din Timişoara, am reuşit să rescriem povestea unuia dintre cele mai frumoase locuri din România, de care se bucură acum turiştii din întreaga lume. Numărul vizitatorilor s-a dublat odată cu inaugurarea amenajării, dar poate cel mai important lucru este că aceştia doresc să se întoarcă”, a declarat Irina Ionescu, din partea Coca-Cola HBC România.
În luna mai a anului trecut, compania Coca-Cola a anunţat finalizarea lucrărilor de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr. Valoarea totală a investiţiilor pentru reabilitarea zonei a fost de aproximativ 140.000 de euro şi a prevăzut amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, de-a lungul DN 57B, amenajarea unui drum de acces de la intrarea în parc şi construcţia unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei, amenajarea unor spaţii şi poteci între cascadă şi izvor, cât şi realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei. De asemenea, zona a fost dotată cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare şi locuri de repaus.
Sursa: https://www.descopera.ro/descopera-in-romania/17325912-cascada-bigar-a-fost-desemnata-cea-mai-frumoasa-din-lume-vizitata-de-peste-100000-de-turisti-intr-un-an