Istoria exploatărilor miniere din zona Brad din Munţii Metaliferi, o mocăniţă uitată în gara de la Gura Barza din apropiere şi… o poveste mai veche, neelucidată încă, legată de “menhirii” de la Baia de Criş, asemănători cu enigmaticele statui cioplite în piatră datând din epoca bronzului descoperite în aria Mediteraneană şi estul Europei.
“Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit” aşa îşi intitula studiul istoric şi politic, publicat la Bucureşti, în editura Cartea Românească, prin anul 1928, Ion Rusu Abrudeanu, deputat de Alba în parlamentul de atunci al României întregite.
Undeva în capitolul dedicat căilor de transport şi comunicaţii din acest străvechi teritoriu locuit de români el scria că: “Înfăptuirea idealului naţional a găsit Munţii Apuseni închişi de restul ţării, unde în mod firesc s-au desvoltat toate liniile de comunicaţie, aşa după cum evoluţia istorică a Ardealului a impus aceasta desvoltare”.
La acea vreme, Brad, localitate atestată documentar pentru prima dată în 1445, prin poziţia geografică şi importanţa sa economică, se număra printre puţinele aşezări, din această parte a Apusenilor, la care se putea ajunge cu trenul, de la Arad, prin Sântana, la capătul celei mai lungi linii secundare de cale ferată, care însumează 167 de kilometri…
Construită în stil vienez în anul 1896 şi declarată clădire de patrimoniu, Gara din Brad, care se număra cândva printre cele mai frumoase edificii din Ardeal, lăsată acum în paragină tinde să devină o ruină. Din păcate, reamenajarea şi renovarea unor spaţii interioare, dar mai ales introducerea unor noi utilităţi, în condiţiile în care, nici structura de rezistenţă, dar nici faţada, nu au fost vreodată reabilitate, mai mult au şubrezit construcţia…
Locuitorii Bradului sunt mândri de trecutul localităţii lor, declarată oraş prin anul 1941 şi ridicată la rang de municipiu pe 17 decembrie 1995. Ei spun, pe bună dreptate, că există soluţii, nu doar pentru salvarea acestei frumoase clădiri a gării, dar şi pentru recuperarea altor edificii emblematice pentru istoria mai veche sau recentă a aşezării de pe malul Crişului Alb.
S-au închis şi ultimele exploatări aurifere dar oraşul, cîndva cel mai important centru minier din Apuseni, mai visează încă la preţiosul metal care s-a scurs prin vinele vulcanilor din Munţii Metaliferi, după care au scormonit secole de-a rândul generaţiile de mineri la Criscior, Băiţa, Stănija, Ruda, Musariu sau Barza.
Pe linia cu ecartament îngust, acţionat de locomotive cu aburi miniaturale, construite la Combinatul Metalurgic din Reşiţa, între Criscior şi minele de aur de la Gura Barza, circula odinioară, cu ameţitoarea viteză de 30 de km la oră… legendarul tren al moţilor crişeni… celebra “mocăniţă”…
Construită prin anul 1907 în scopul aprovizionării cu cărbuni a Uzinei Electrice de la Gura Barza, calea ferată dintre Brad şi Crişcior a fost cu timpul abandonată. Şi a rămas aşa până când, un cetăţen austriac, pe nume Georg Hocevar, îndrăgostit de căile ferate, dar mai ales de minunatele maşinării cu abur, a repornit “mocăniţa moţilor”, spre imensa satisfacţie a celor mai în vârstă şi marea bucurie a celor mai tineri locuitori de pe aceste meleaguri.
Iar asta se întâmpla pe 17 decembrie 2007, la data cînd se împlineau 100 de ani de la inaugurarea liniei cu ecartament îngust dintre Brad şi Crişcior şi când această locomotivă punea din nou în mişcare simbolul de altădată al moţilor… trenuleţul emblemă, care în secolul trecut transporta zilnic, spre exploatarea auriferă de la Gura Barza şi Uzinele de acolo, odată cu cărbunele, şi pe minerii adunaţi de pe întreg cuprinsul Ţării Zarandului.
Munţii care mărginesc spre est, sud şi sud-vest depresiunea Bradului reprezintă, după cum spun specialiştii, structuri vulcanice străvechi, la nivelul cărora, au fost puse în loc, cu milioane de ani în urmă importante acumulări de minereuri de metale neferoase. Încă nu se ştie cu exactitate când şi de către cine au fost exploatate pentru prima dată bogatele zăcăminte de aur şi de argint din acest sector sudic al Apusenilor cunoscut şi sub numele de Munţii Metaliferi…
Un singur lucru este cert! Multe din lucrările miniere recente, forajele de explorare dar mai ales galeriile de mină, astăzi închise sau “intrate în conservare au intersectat mine mai vechi medievale, medievale timpurii sau chiar romane, care după cum vom vedea în cele ce urmează sunt şi cele mai spectaculoase…
Ne aflăm la 6 km de Brad, la Ruda Musariu, localitate situată pe malul râului cu acelaşi nume, pe locul în care se ridicau, în perioada comunistă, barăcile deţinuţilor condamnaţi la muncă silnică. Printre ei şi geologul minei Barza, Petre Ghiţulescu, acuzat că ar fi distrus planurile zăcământului de aur, pentru a nu cădea în mâna ruşilor.
De furia şi graba cu care s-a explorat dar mai ales exploatat până în 1989, fiecare filon aurifer din acest perimetru, intrat deja în istorie, mai amintesc doar poveştile şi urmele haldelor de steril care împânzesc versanţii…
Prin anul 1978, săpăturile arheologice, făcute sub îndrumarea Adrianei Pescaru de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, scoteau la lumina zilei, nu departe de aici, în punctul numit “La Petreneşti”, una din cele mai importante necropole de incineraţie, de epocă romană de la acea dată, pentru zona minieră a Apusenilor.
Citeste mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/brad-gura-barza-si-menhirii/
