fbpx

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT),s-a organizat o acţiune de investigaţii arheologice în satul Mesentea din jud. Alba.

Acţiunea are drept obiectiv deshumarea și recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Mârza Traian și Gligor Traian, care au murit la 9 martie 1949 într-o confruntare armată cu cadre ale Securității, Miliției și Armatei. Activitățile din teren se vor desfășura în colaborare cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud și Primăria comunei Galda de Jos.

Fenomenul rezistenței armate anticomuniste a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei. Cele mai multe formaţiuni care s-au opus regimului comunist, de orientări ideologice diverse, au existat în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul fostelor judeţe Alba, Turda şi Cluj. Una din aceste organizații a fost și cea condusă de către Ștefan Popa, fiu de preot ortodox, născut la 17 octombrie 1920 în satul Decea, com. Mirăslău, jud. Alba. Acesta a fost sublocotenent în Armata Română și veteran de război. După terminarea războiului și întoarcerea de pe front s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj. Ca student, și-a manifestat sub diferite forme opoziția față de regimul politic instaurat în țară. Din acest motiv, în primăvara anului 1948, când era student în anul III, era căutat de Siguranță, fiind dat în urmărire pe țară. În aprilie 1949 a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar din Cluj la 15 ani de muncă silnică. Pentru a scăpa de arestare s-a refugiat în Munții Apuseni, în zona Vârfului Capra, situat în apropiere de comuna Întregalde, jud. Alba. Aici a pus bazele unui grup de rezistență armată anticomunistă, creându-și rețele de susținere în mai multe localități din zonă.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/deshumarea-a-doi-partizani-ucisi-de-autoritatile-comuniste/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test