fbpx

A fost ca un meteorit ce-a străbătut în goană cerul sonor cu zeci de stele şi steluţe al muzicii uşoare româneşti, un astru născut precipitat de un Univers melodic, ca apoi să se stingă şoptit, lăsând în urmă o „gaură neagră” prin care nimeni n-a mai reuşit să treacă dincolo, spre alte constelaţii muzicale.

Poate cel mai valoros interpret pe care l-a avut vreodată muzica uşoară românească, cu o voce tremolată, viguroasă, dar caldă şi sensibilă în acelaşi timp, cel care cânta în primul rând pentru satisfacţia sa, având capacitatea de a imprima oricărei melodii harul său lăsat de Dumnezeu, Aurelian Andreescu a fost, cu siguranţă, un adevărat zeu în sălile de concert, în cele mai căutate restaurante de pe Litoral şi cele mai scumpe şi selecte baruri din Bucureşti, deşi n-a fost nici pe departe atât de apreciat, pe cât de uriaş i-a fost talentul.

A intrat întâmplător pe tărâmul atât de fascinant, de seducător, dar şi atât de chinuitor, de obositor şi „devorator” de sănătate al muzicii. „Eram împreună cu nişte prieteni la Pescăruş şi ne amuzam cântând cu orchestra. M-a remarcat chitaristul Gaby Mezei. Se pare că i-am plăcut, de vreme ce m-a invitat a doua zi la Electrecord. Am păşit cu dreptul. Din clipa aceea, viaţa mea s-a împletit cu muzica uşoară, definitiv şi irevocabil. Aşa se schimbă destinul omului în nici 24 de ore…

La început mi-a fost greu. Sunt un mare emotiv. Ea, emotivitatea, bat-o vina, mi-a adus şi necazuri, dar şi bucurii. Nu ştiu dacă se poate numi moştenire, dar părinţii mei erau muzicali. Formam un trio cunoscut în tot cartierul, mai ales prin colinde. Cum am copilărit în jurul Operetei, mergeam foarte des pe acolo, dar genul nu mi-a dat nicicând târcoale. Niciodată nu m-am visat la operetă. Cântatul nu mă preocupa…”, declara Aurelian, în revista Flacăra, la 6 iunie 1986.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/fost-odata-aurelian-andreescu-unul-dintre-cei-mai-mari-artisti-romani/


Like it? Share with your friends!