fbpx
Healthy vegan food in full paper bag, vegetables and fruits on white background, copy space, banner. Shopping food, supermarket, groceries and clean eating concept

Crăciunul este perioada frumoasă din an când toți încercăm să fim mai buni, când se aud colinde oriunde ai merge și când prin casele oamenilor miroase a cozonac și mandarine. După cum știm, această sărbătoare simbolizează nașterea lui Iisus și este sărbătorită în fiecare an la data de 25 decembrie, precedată de Ajun și urmată de încă două zile de sărbătoare. Pentru a se pregăti sufletește cum se cuvinte, credincioșii țin post timp de 40 de zile, perioadă în care se depărtează de cele lumești și se apropie mai mult de Dumnezeu și cele sfinte.

De ce țin românii post?

Chiar și în prezent, suntem un popor foarte legat de tradițiile și credința sa. Crăciunul, întocmai precum Paștele, ziua Sfinților Apostoli sau Adormirea Maicii Domnului, reprezintă o sărbătoare uriașă care necesită o oarecare pregătire. Astfel, pe lângă obiceiurile de trebuință cum ar fi curățenia și pregătirea bucatelor festive, românii caută o pauză spirituală, care să îi pregătească pentru ceea ce presupune Crăciunul la nivel haric. Postul debutează după ziua de 14 noiembrie, când are loc Lăsata Secului, adică ultima zi în care se consumă alimente „de dulce”, și se termină în data de 24 decembrie.

Ce simbolizează postul?

Cele 40 de zile simbolizează postul ținut de mai marii din Vechiul Testament în așteptarea lui Iisus, fiul lui Dumnezeu. De asemenea, acesta poate fi asociat cu postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când a redactat Cele 10 porunci. Nu în ultimul rând, credincioșii țin astăzi post în ideea de a se pregăti să-l primească pe Mesia și cuvântul Acestuia. Mulți dintre aceștia aleg chiar să se spovedească și să se împărtășească.

Ce presupune postul?

Postul înseamnă o abținere de la anumite bucate, dar și de la anumite obiceiuri. Astfel, e interzis să se mănânce carne de orice fel, excepție făcând peștele în zilele de dezlegare, lactate, ouă și alcool, excepție făcând vinul odată cu peștele. Credincioșii postitori pot astfel să abordeze un meniu vegan, axat pe fructe, legume și alimente ce nu provin de la animale. Se găsesc numeroși substiuți din soia sau alte variante, de la lapte vegetal la burgeri vegani. De asemenea, sunt interzise petrecerile, inclusiv cele de nuntă sau botez, bețiile, distracția excesivă sau sexul. În perioada postului este recomandată rugăciunea și meditația, intrarea într-o stare care să nu permită factorilor externi să întrerupă legătura harică cu Dumnezeu.

Voi cum vă pregătiți de Crăciun?


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.