Poporul român s-a definit datorită contribuției unor oameni ce au fost înzestrați cu daruri deosebite, oameni ce s-au afirmat prin voință și muncă, însă, în mod special prin talentul ce le-a fost dat. Există persoane de renume, care și-au construit o imagine ce a reușit a fi respectată de zeci de generații până în zilele actuale. Cu siguranță deja vă gândiți la câteva nume ce au marcat trecutul cultural al țării, astfel că astăzi vă prezentăm viața celor trei compozitori români ce au făcut senzație pe scenele românești și pe cele din afara granițelor.
Muzica este refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea.
Emil Cioran
George Enescu
De la realizarea mea de compozitor și până la celelalte două de dirijor și violonist e o distanță atât de mare, încât aș merge până la negarea celor două din urmă.
George Enescu
Cel mai mare compozitor al României s-a născut la data de 19 August 1881, în localitatea Liveni-Vârnav din județul Botoșani. O stea avea să apară în acea zi de vară, o stea ce a marcat generații întregi pasionate de muzică. Și-a arătat atracția pentru notele muzicale încă de la vârsta de 5 ani, când a apărut pentru prima dată pe scenă. Studiile și le-a realizat la Conservatorul din Viena, îndrumat de mari profesori precum Joseph Hellmesberger și Robert Fuchs. Atras în mod special de vioară, marele debut și l-a avut pe scenele din Viena, interpretând compozițiile lui Jonannes Brahms, Pablo de Sarasate și Henri Vieuxtemps, iar acest lucru se întâmpla doar la vârsta de 12 ani. A impresionat publicul cu talentul său fără de cusur. În perioada 1895-1899 a studiat la Paris, în cele din urmă susținând un concert cu adevărat deosebit în cadrul Concertelor Colonne cu Suita simfonică Poema Română. Era românul ce purta numele țării dincolo de hotare, pe marile scene ale lumii. Cele mai cunoscute compoziții ale sale sunt sunt cele două Rapsodii Române, Suita Nr.1 pentru orchestră, Simfonia și Șapte cântece pe versuri de Clement Marot. A trăit între două țări, astfel și francezii s-au bucurat periodic de talentul său deosebit. A mers în diferite turnee, numele de România ajungând chiar și în Statele Unite ale Americii, mai exact în perioada interbelică, atunci când compozitorul a dirijat orchestrele din Philadelphia și New York. Din păcate, a murit la Paris în noaptea de 4 mai 1955.
Dinu Lipatti
Nu-i de ajuns să fi fost mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu.
Dinu Lipatti
Pianist, compozitor și pedagog român, Dinu Lipatti s-a născut la data de 19 Martie 1917 în București. Probabil talentul a fost unul firesc, deoarece familia acestuia trăia cu muzica în sânge, aceasta fiind o tradiție moștenită. Tatăl său era un violonist admirat, iar mama sa o respectată pianistă. Nașul său de botez a fost însuși splendidul compozitor George Enescu. A studiat la Conservatorul din București, iar în anul 1934 a participat la un concurs organizat la Viena. Debutul adevărat l-a avut cu concertele ținute în Italia și Germania. Stabilit în cele din urmă în Elveția cu soția sa, devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Astfel, încă un compozitor român ce a dus numele României dincolo de hotare, făcând cunoscută această țară minunată și pe noi mândrii că am avut asemenea oameni talentați.
Ciprian Porumbescu
Tătuță, Măriorică, vegheați să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască…căci eu, iată, mă sting. Le las în dar neamului meu.
Ciprian Porumbescu
Ce talent admirabil mai mare decât al compozitorului român Ciprian Porumbescu?! Și astăzi simfoniile sale sunt ascultate și respectate, fiind adevărate opere de artă muzicale, atât de valoroase pentru România. La fel ca și ceilalți compozitori, studiile le-a realizat în afara țării, ajungând la Viena, îndrumat de cei mai buni profesori. Aici lansează colecția de 20 de piese corale și cântece la unison. Cele mai recunoscute lucrări ale sale sunt Balada pentru vioară și orchestră, opereta Crai Nou și muzica pentru cântecul patriotic “Pe-al nostru steag e scris Unire”. După un parcurs în lumea muzicii absolut admirabil, compozitorul s-a stins din viață la data de 6 Iunie 1883, cauza morții fiind tuberculoza.