Perioada celor două războaie mondiale a schimbat destinul unei țări, dar în mod cert soarta unor oameni, ce din dragoste pentru patrie, au luptat până în ultima clipă, neținând cont de consecințele ce aveau să vină asupra vieților lor.
Primul Război Mondial (1914-1918)
Primul Război Mondial avea să înceapă pentru România în anul 1914, când în urma unui ultimatum prin care țara trebuia să se alieze cu Antanta, guvernul român a acceptat să intre în război, deși situația de pe fronturile de luptă nu era deloc una favorabilă. Urmează primele victorii în Transilvania, dar din păcate armata română avea să fie învinsă în 1916. Însă situația s-a schimbat datorită unei noi conduceri, reprezentată de generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu și Văitoianu. De asemenea armata beneficia în acel moment de sprijinul Misiunii Militare Franceze, astfel că soldații au avut parte de instruire modernă adaptată cerințelor războiului.
Bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești au adus victorie în rândul trupelor române. Însă totul s-a schimbat când Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, astfel România a trebuit să ceară armistițiul, ca în cele din urmă să iasă din război. Datorită refuzului Regelui Ferdinand, situația avea să se încheie cu Conferința de Pace de la Paris. Astfel la sfârșitul războiului având loc formarea României Mari, reprezentată de Unirea Banatului, Bucovinei și Transilvaniei cu România.
Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
Din nefericire clipele grele pentru poporul român nu aveau să se sfârșească defintiv în Primul Război Mondial, pentru că în data de 22 iunie 1941, România intră în cel de-al Doilea Război Mondial. Armata declanșa la acel moment ofensiva contra Uniunii Sovietice, scopul fiind acela de a recupera Basarabia și Bucovina de Nord. Decizia a fost luată de Ion Antonescu. În vara anului 1941 România avea parte de o victorie, recuperând în întregime pământul românesc. Însă Ion Antonescu a decis ca soldații români să continue lupta spre Est, alături de armatale germane, italiene, spaniole, maghiare și slovace, în speranța că Adolf Hitler va lua hotărârea să retrocedeze României regiunile pierdute în Vest. Din păcate, războiul avea să se încheie cu înfrângerea țării, care a ajuns să fie supusă dominației sovietice pentru mai bine de 50 de ani. Urma o perioadă de coșmar pentru români, rușii punând stăpânire pe Bucovina de Nord și Basarabia. Din aceste zone sute de mii de oameni au fost deportați în Asia Centrală și Siberia. Momentul de neuitat în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial a fost primirea răspunsului de la Cairo, în urma căruia se preciza că România nu va pierde Transilvania de Nord și Basarabia. Astfel Regele Mihai I s-a declarat pregătit să acționeze. În seara de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu era arestat, refuzând până în ultima clipă să îl părăsească pe Hitler.
Povestea de război și a fronturilor de luptă este una cu adevărat complicată și crâncenă. Prin cuvinte totul pare destul de acceptabil, însă perioada celor două mari lupte a fost cu adevărat tragică pentru sute de mii de oameni. Dacă în ziua de astăzi băieții de 18 ani își doresc un viitor la o facultate bună, tinerii din perioada războaielor plecau fie din propria voință, fie obligați, pe front, atunci singura lor dorință fiind să supraviețuiască. Dacă astăzi, ca adolescenți, fugim de momentele petrecute în familie, în acea vreme mii de mezini și-au luat adio de la parinți și frați, iar cei ce s-au întors, au rămas poate doar cu sufletul, și acela atins de zgomotul tunurilor și al focului de armă continuu. Trebuie înțeles că România și al ei popor a suferit mari pierderi, de la teritorii, la oameni. Vorbim despre soldați, despre familile despărțite în urma deportării de către ruși, familii ce nici până în ziua de astăzi nu s-au mai regăsit. Dacă în ziua de azi privim în jur și ne bucurăm de toată frumusețea României, privin datorită dăruinței unor oameni normali,care au lăsat tot pe și pentru frontul de luptă.
Veteranii de Război
În România regăsim astăzi câteva persoane ce au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, veritabilii Veterani de Război. Astfel de oameni merită respectul unei întregi țări, deoarece sunt dovada vie a ceea ce războiul a însemnat cu adevărat. Poveștile lor de viață sunt fascinante, împărtășind clipele de pe front. Unii lăcrimează la auzul acestor cuvinte, alții râd, iar câțiva doar tac…iar tacearea este cel mai mare răspuns. Privirile sunt pierdute, altele vesele, căci pofta de viață probabil a revenit, însă pentru o parte din ei trauma războiului nu i-a părăsit niciodată. Afirm cele spuse în urma unor interviuri realizate în Râmnicu Vâlcea, cu doi dintre Veteranii României. Ne-au împărtășit în detaliu ceea ce au trăit pe front, iar poveștile au fost copleșitoare. Astfel vorbim despre Ion Roșca, soldat voluntar din Județul Vâlcea, comuna Sălătrucel și soldat de luptă Manea Alexandru. Acestea sunt o mică parte din mărturisirile dumnealor:
“ Eu am fost voluntar în război, fiind la cavalerie. Mi-am dorit să lupt pentru țara mea. Am fost determinat de dorința de a lupta. Ca orice român, am simțit România! Am simțit că trebuie să salvez locul meu. Antonescu pe vremea aceea a cerut tineret încă de la 15 ani. Eu mă aflăm la Teleorman, de unde provin. La 15 ani am plecat la București și m-am mai întors abia după război. La 18 ani m-am înrolat. Atunci am simțit că trebuie să lupt și eu. Am luptat împotriva nemților. Trebuia să eliberăm Cehoslovacia. A fost greu! Cea mai grea luptă, care a durat două zile și două nopți...Foc continuu... Eram, în sfârșit, pe pământul meu românesc! Am ajuns la Oradea și i-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a adus înapoi în țara mea! Eram eliberat de o mare suferință. Încă mă aflu aici și pot spune ce a fost cu adevărat războiul.”- Alexandru Manea, Veteran de Război
“Mergeam în recunoaștere să vedem cotele unde sunt inamicii. Aveam un plan director care ne arăta toate văile, să știm unde ne ascundem. Eu am scăpat, că poate mulți...” (o clipă de tăcere în vorbele lui) . Nu aveam teamă, ci doar credință în Dumnezeu.. Mi-aduc aminte câte mizerii: stăteam nemâncați câte 2-3 zile, plini de păduchi, nespălați. Nici apă nu aveam. Era o vale: de-o parte erau ungurii, iar de cealaltă ai noștri, dar nu te puteai duce. Și totuși muream de sete, ce să facem?”-Ion Roșca, Veteran de Război
Poveștile războiului cutremură pe cei ce iubesc țara și oamenii ei, care o respectă și o protejează cu aceeași vitejie cu care astfel de persoane au luptat cu multă vreme în urmă. Nu ne rămâne decât să prețuim mai mult ceea ce astăzi trăim, și câteodată să ne amintim de ei, de Veterani și să le mulțumim, chit că ale noastre cuvinte nu sunt suficiente pentru sacrificiul pe care ei l-au făcut.
,,Nu vă părăsiți țara și învățați să o prețuiți mai mult.”– sfatul lui Ion Roșca pentru generația actuală.
