fbpx

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ”ASTRA“ din Sibiu a găzduit în perioada 24 – 28 iulie faza na­ţională a Olimpiadei ”Meş­teşuguri artistice tra­diţionale”.

La competiție a par­ticipat și Bogdan Tudorescu, elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială Margina, coordonat de prof. Ci­prian Mert.

Micul meșteșugar a concurat cu peste 250 de elevi talentați, cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, din țară și din străinătate. Cu toate acestea, Bogdan Tudorescu a reușit să se facă remarcat în fața juriului după ce în trei zile a reuşit să con­fec­țio­neze singur 15 perechi de opinci pentru adulţi şi alte 15 pentru copii.

Și-a ad­judecat astfel locul I, dar și admirația tuturor celor pre­zenți.

Bogdan a învățat să facă opinci de la profesorul său, iar pasiunea pentru această îndeletnicire l-a făcut să își dorească să afle totul despre acest meșteșug.

Pe parcursul competiției, copilul a explicat juraților totul despre opinci, de la originea acestora până la materialele din care se confecționează sau modelele specifice fiecărei regiuni.
Talentatul elev din Margina se pregătește acum să își expună opincile lucrate cu drag și migală la Zilele Timișoarei.


Citește mai mult: http://redesteptarea.ro/foto-30-de-opinci-in-trei-zile-bogdan-tudorescu-a-castigat-faza-nationala-a-olimpiadei-mestesuguri-artistice-traditionale/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test