Indiferent de poziționarea fiecăruia dintre noi în privința „demonizatei” Catedrale a Mântuirii Neamului, aceasta a fost un deziderat istoric care niciodată, până acum, nu a putut fi împlinit. Iar cel care a avut ideea ridicării unui astfel de edificiu a fost chiar Mihai Eminescu.
Primul care a atras atenția asupra acestui fapt a fost Ioan Slavici, în 1924, într-o relatare apărută în revista ”Arhitectura”: „Când a sosit la Bucureşti vestea că Curcanii noştri au cucerit reduta Griviţa, Eminescu şi eu am chibzuit să publicăm în Timpul un articol, în care arătam că Ştefan-Vodă cel Mare, de fiecare victorie câştigată pe câmpul de război, zidea întru mărirea lui Dumnezeu câte o mănăstire, şi stăruiam ca românii din zilele noastre să ridice şi ei o catedrală la Bucureşti, unde nu e nici o biserică mai încăpătoare, în care mulţi creştini să se roage împreună pentru binele obştesc”. Deci acesta era contextul și sensul pe care Eminescu îl atribuia unui asemenea proiect.
Recent, într-un interviu publicat în ianuarie 2010, în ziarul „LUMINA”, academicianul Tudor Nedelcea vorbește mai pe larg despre această idee și despre momentul în care marele poet și jurnalist a folosit expresia ca atare (Catedrala Mântuirii Neamului). Era în 1881, când în spațiul public se iscase o dezbatere privind înființarea unei mitropolii catolice la Bucureşti și ridicarea unui edificiu monumental pe măsură. Propunerea venise din partea cercurile austro-ungare şi maghiare, care încercau să speculeze faptul că regele Carol I era de religie catolică. Eminescu a fost primul din România care a luat atitudine împotriva acestei pledoarii, publicând în ziarul „Timpul“ şi câte trei articole pe zi, prin care arăta parlamentarilor că nu este normal ca în capitala unei țări ortodoxe să se ridice o catedrală catolică, atâta timp cât nu există una ortodoxă.
El a demonstrat atunci – sublinia academicianul Tudor Nelcea – că cel care urma să fie numit în scaunul acestei mitropolii, contele Peoli, era de fapt spion, iar faptul că Vaticanul l-a retras pe acest monsenior a arătat că argumentarea sa era întru totul justificată. De asemenea, Eminescu l-a somat public pe regele Carol I să aleagă între a fi de partea religiei supuşilor săi sau de partea religiei familiei sale. În cele din urmă, regele Carol nu a aprobat înfiinţarea acestei catedrale. În această situaţie, Eminescu a venit cu ideea înfiinţării unei catedrale a mântuirii neamului, propunând și sursa de finanțare: Loteria Națională.
Ideea nu a căpătat rădăcini. Proiectul a fost reluat și dezvoltat de Patriarhul Miron Cristea, dar nici în timpul lui nu s-a putut demara, cele două războaie mondiale impunând alte priorități. A urmat regimul comunist, când nici nu se putea pune problema. După 1990, Patriarhul Teoctist a reluat ideea, dar moartea sa intempestivă a blocat din nou demararea proiectului. Acesta a fost reluat, în forma şi cu logistica pe care le știm, de Patriarhul Daniel. (Text preluat din cartea EMINESCU – AGENT SCRET, TRAFICANT DE CĂRȚI INTERZISE)
Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/catedrala-mantuirii-neamului-a-fost-ideea-lui-eminescu-iata-dovezile/
