Hunedoara… vestită pentru cetatea al cărei blazon a făcut faima aşezării cu multe veacuri în urmă …
După cum scria în anul 1502, Felix Pentacic în lucrarea Despre drumurile pe care trebuie să se pornească expediţia contra turcilor: „cetatea Hunedoara, este splendidă prin poziţia locului, acolo unde s-a născut Ioan, tatăl divului Matei”.
Povestea începe atunci când pentru meritele militare câştigate în războaiele cu turcii, la 18 octombrie 1409, regele Ungariei Sigismund de Luxemburg îl înobila pe cneazul român Voicu din Cinciş, fiul lui Şerb donându-i cetatea şi domeniul Hunedoarei.
Dar cine erau şi de unde îşi trăgeau seva toţi aceşti viteji? Potrivit operei lui Thuroczi, Crónica hungarorum, familia tatălui lui Iancu ar fi fost originară din Ţara Românească, de unde s-ar fi strămutat în Transilvania.
Cronicarul bizantin Chalcocondil situează originea lui Voicu în rândul nobilimii mărunte din Haţeg, lucru confirmat în parte şi de un document anterior, în care se pomeneşte de un anume Şerb, care era cneaz.
Cel care va intra, însă, definitiv în istoria zbuciumată a acestui străvechi ţinut locuit de români, anexat încă din secolul al treilea de către coroana maghiară, va fi urmaşul lui Voicu, Iancu sau Ioan de Hunedoara. El va amenaja cetatea pentru locuit, amplificând construcţia existentă în urma a două etape de construcţie din care rezultă astfel o nouă incintă prevăzută cu 7 turnuri de apărare, capela şi palatul propriu-zis.
De atunci datează şi legenda “fântânii turcului” ce relatează despre trei turci luaţi prizonieri în urma unei bătălii, şi obligaţi, de castelan, în schimbul libertăţii, să sape o fîntână în roca dură pe care este ridicat castelul…
Se spune că, după 15 ani au dat de apă dar între timp Iancu de Hunedoara moare, iar urmaşul lui refuză să le dea libertatea promisă…Au săpat atunci o inscripţie în arabă pe una din pietrele din apropierea fântânii, care potrivit legendei s-ar traduce “apă ai, dar suflet nu”…
Pe blazonul familiei Corvinilor este inscripţionat un corb care ţine în cioc un inel de aur. Legenda spune că Iancu de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, cu o frumoasă femeie din Ţara Haţegului, Elisabeta.
Regele i l-a propus de soţ pe Voicu, dăruindu-i şi un inel, cu scopul de a fi recunoscut copilul atunci când va creşte. În timpul unei călătorii, inelul este uitat pe un ştergar. Un corb, atras de strălucirea acestuia îl fură, dar Iancu săgetează corbul, recuperând astfel inelul. Aflând întâmplarea, regele Sigismund, decide ca simbolul familiei hunedorenilor sã fie corbul cu inel de aur în cioc.
Iancu de Hunedoara iniţiază, după 1440, construcţii de mare amploare vizând transformarea cetăţii într-un castel. Astfel, Turnul Capistrano, Turnul Pustiu şi Turnul Toboşarilor, cu exceptia turnului pictat erau prevăzute cu un parter din zidărie plină, urmat de două niveluri.
Turnul pictat sau Turnul Buzdugan are un singur nivel de apărare şi este pictat în frescă la exterior cu motive geometrice şi guri de tragere, cu corespondenţe tipologice în spaţiul german.
Impresionanta curte a castelului constituie un adevărat muzeu al stilurilor arhitecturii transilvănene. De la elementele de factură romanică până la cele baroce, trecând prin gotic şi Renaştere, fiecare piatră are aici un destin propriu şi o istorie aparte.
Iar stilul dominant, goticul, conferă compoziţiei unitate şi un echilibru convingător şi reprezintă, prin excelenţă, contribuţia epocii de aur a lui Iancu…
Sala Cavalerilor impresionează prin solemnitatea ei. Vasta încăpere este împărţită în două de cinci masive coloane octogonale, de marmură roşie, care sprijină nervurile şi bolţile gotice.
Numele de Sala Cavalerilor este întâlnit în literatura medievală şi se spune că a fost dată de autorii romanelor cavalereşti din Evul Mediu, pentru a deosebi aceste încăperi de cele ale femeilor şi ale slugilor.
Cheile de boltă sunt frumos sculptate, cu blazoane şi elemente florale de o deosebită graţie. Pe cea de a doua coloană de la intrare, pe o bandă de piatră ce înconjoară capitelul, se află o inscripţie latină, consemnând numele ctitorului şi anul construcţiei : « mândrul şi măreţul Iancu de Hunedoara – 1452.
Citeste mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/legenda-corbului-castelul-corvinestilor/
