Sălbatica Vale a Cernei, de la izvoare, Lacul lui Iovan şi până dincolo de Herculane, la vărsarea ei în Dunăre la Orşova, poveşti legende şi… lucruri serioase…
Înainte de 1918, pe aici trecea graniţa ce despărţea nu doar Regatul României de Imperiul Austro-Ungar… dar şi două străvechi provincii româneşti: Oltenia şi Banat… Ea cobora de pe culmea Munţilor Mehedinţi, din versantul stâng, pe Valea Ţesnei şi continua pe albia Cernei, circa 24 de km în amonte, până la confluenţa cu pârâul Craiovei…
Coborâm în lungul firului imaginar, al graniţei de odinioară, odată cu râul ce-şi strecoară apele, peste umerii rotunzi ai bolovanilor prăvăliţi din versanţi, Părăsim pentru moment valea, şi ne alăturăm grupului de tineri, care urcă poteca din versantul stâng al Cernei, pe urmele străvechii “caraule” româneşti spre cheile Ţesnei…
Înaintăm, cu pasul măsurat spre şteiurile de piatră, de deasupra pădurii, sub îndrumarea atentă a unui ghid experimentat… Oana Apostol, o împătimită montaniardă, pentru care, prima întâlnire cu fascinanta vale a Cernei, a fost hotărâtoare… i-a schimbat destinul, căci de atunci, după cum ne-a mărturisit, nu a mai părăsit-o niciodată. Şi mai sunt mulţi ca ea, jos în Herculane…
După ce lasă în urmă pădurea instalată pe aglomerarea de bolovănişuri de la poalele versantului, poteca se avântă spre cer… dincolo de colţii uriaşi de calcare pe care doar pinul bănăţean a reuşit să le îmblânzească…
Cutate în anticlinale şi sinclinale, structuri de forma unor uriaşe jgheaburi, răsturnate şi alungite, în lungul bazinului mijlociu al Cernei, calcarele ocupă o suprafaţă de 12 km2 , în versantul drept al văii şi de 71 de km2, în cel stâng…
Elementul structural cel mai important este însă Grabenul Cernei…Un şanţ uriaş vizibil pe aproape 70 de km lungime orientat NNE-SSV… În cadrul său, calcarele sunt prăbuşite în trepte după un sistem de falii transversale, profunde, până la adâncimi de 1000 şi chiar 1100 de metri… După cum vom vedea, de acolo îşi trage Cerna puterea…
Şuvoiul de apă al Ţesnei se strânge undeva sus, dincolo de cheile calcaroase într-un ciudat bazin hidrografic suspendat în versantul stâng al văii Cernei…
Minusculă în comparaţie cu restul afluenţilor Cernei, Valea Ţesnei are, o semnificaţie istorică deosebită…Pe vremea imperiului, după cum am văzut, pe aici trecea graniţa ce urca de la Dunăre pe culmea Munţilor Mehedinţi, În versanţi şerpuiau, pe atunci, potecile de patrulare sau “caraulele”, una românească şi alta austriacă…
Bătrânii spun că pe aici coborau odinioară, spre Cerna şi mai departe către Herculane ţăranii şi târgoveţii veniţi de dincolo de munte, din aşezările mehedinţene… dar şi haiducii…
Cele mai multe dintre poveştile Ţesnei sunt legate însă de Tudor, pandurul din Vladimiri, despre care se spune că s-ar fi îmbogăţit din comerţul cu vite, trecute peste graniţele austro-ungare, prin Valea Ţesnei…. Contrabanda cu vite, sare şi alte materiale, constituia pe atunci, o importantă sursă de venituri pentru mulţi locuitori din plaiul Cloşanilor sau de pe valea Cosuştei de dincolo de munte.
Ne despart aproape două sute de ani de întâmplările de atunci, dar timpul aici pe valea Ţesnei pare să se fi oprit în loc. Dincolo de cheile Ţesnei aspectul reliefului, este acelaşi, cu văi înguste, seci şi versanţi abrupţi, un carst gol, lipsit de vegetaţie de un farmec aparte… Locul te îmbie să faci un scurt popas…
Prin frumuseţea peisajului şi importanţa sa ştiinţifică, Valea Ţesnei, a devenit un punct de atracţie, pentru turiştii veniţi să-i admire frumuseţea sălbatică, şi un traseu clasic, pentru profesorii de la Facultatea de Geografie care îi aduc aici an de an, pe studenţi, în excursiile lor de studii…
Mai sus de locul de popas, poteca se bifurcă şi urcă pe versanţi, iar pârâul se pierde în amonte după nişte chei înguste sub arcada unui perete uriaş cu aspect de grotă numită de localnici “Gaura fetei”.
Peisajul se deschide mult în aval, peste crestele de la “Gura Ţesnei”, spre Culmea Mare, din versantul drept al Cernei… pe măsură ce poteca se strecoară dincolo de stâncile sterpe de sub Vârful Pietrele Albe…
Spre firul văii, desprinsă parcă din alt ev, se zăreşte silueta unei mori… suspendată peste umărul de piatră din versantul drept, deasupra unei mici cascade.
Cine a ridicat-o şi cui foloseşte oare aici, în vârful muntelui? Vom afla răspunsul, nu peste multă vreme, ceva mai sus pe vale. Până atunci, să aruncăm o privire înăuntru… Asemenea construcţii de lemn erau, odinioară, mult mai numeroase în bazinul Cernei… Ridicate de localnici, peste şuvoaiele cu ape repezi, din apropierea sălaşurilor de peste vară, sau a gospodăriilor permanente, ele erau folosite şi reparate în comun…
Părăsim moara ce pare să macine aici, în continuu, neschimbată de secole şi urmăm drumul care, peste Poienile Beletinei, trecea muntele spre Izverna. Valea meandrează uşor, se bifurcă şi se pierde către vârful Băii, pe sub poale de pădure în poienile înverzite, pline de viaţă şi de flori.
După un obicei a cărui origine se pierde în negura începuturilor de lume, în fiecare an, prin luna mai, localnicii de peste munte, de pe valea Cosuştei şi de la Izverna, îşi urcă turmele până la stânele de aici… de la izvoarele Ţesnei…
Rămân peste vară să îngrijescă turmele de oi şi de capre, doar mocanii… Se mulţumesc cu puţinul mălai măcinat la moara din vale şi cu laptele muls la strungă… Lipsurile sunt mari, dar în gospodăriile sărăcăcioase de aici, toţi “chiriaşii” se bucură din plin de plăcerile vieţii…
Lăsăm în urma noastră poienile suspendate, între vârfurile sterpe de calcare, din culmea Mehedinţiului şi ne reîntoarcem în bazinul Cernei, pe urmele târgoveţilor şi mocanilor ce coborau odinioară să-şi vândă mărfurile prin Herculane, odată cu poveştile fabuloase ale unei lumi pierdute pentru totdeauna…
Cerna se rostogoleşte, prin repezişurile de dincolo de Gura Ţesnei, pe drumul croit cu milioane de ani în urmă de giganticele frământări telurice. Apele se adună, în spatele unui baraj, câţiva kilometri în aval dincolo de cascada “Vânturătoarea”… într-un lac ce a fost botezat “Hercules” după numele eroului legendar al acestor locuri, patronul milenarei staţiuni balneare cu acelaşi nume din aval…
Sub oglinda sa au dispărut, pentru totdeauna, odată cu vechiul curs al Cernei şi cele “7 izvoare reci”…Nu departe de locul în care este amplasat, în prezent, barajul, în 19 august 1892, baroneasa Ghisella Malcomes, în trecere prin staţiunea Herculane, în semn de omagiu adus apelor vindecătoare, ridica aici o cruce încrustând pe ea câteva versuri din Byron…
Monumentul a dispărut de mult, dar locul, se mai numeşte şi astăzi “La Crucea Ghizelei”, Mai jos de baraj, povestea Cernei se va scrie altfel…
Temperatura, în crusta terestră, creşte în medie cu un grad Celsius la fiecare 33 de metri… Este ceea ce specialiştii numesc “gradient geotermic”. Avem de a face cu o anomalie geotermală în momentul în care temperatura depăşeşte această limită…
În lungul Grabenului Cernei… mişcările crustale terestre au împins către suprafaţă din miezul fierbinte al pământului un imens pluton de roci granitice… concomitent cu prăbuşirea în trepte a calcarelor… De acolo, de la peste 1000 de metri adâncime îşi trag puterea apele termale ce apar pe Cerna, în aval de locul numt “7 izvoare calde”…
Întreaga staţiune Herculane, se află deci în centrul celei mai mari anomalii geotermale din Carpaţi… Gradientul geotermic este de zece ori mai mare decât cel normal.
Spre capătul din amonte, al staţiunii Herculane, la 168 de metri altitudine, în versantul drept al Văii Cernei, se află “Grota Haiducilor”…Peştera, cunoscută în vechime şi sub numele de “Gaura Tâlharului” sau “Gaura Hoţilor”, a fost locuită încă din paleoliticul mijlociu.
Importanţa sa istorică este dată de valoarea unora dintre semnăturile de pe pereţi, dar mai ales, de descoperirile arheologice, de la unelte rudimentare din cuarţit, datând din paleoliticul mijlociu, şi până la resturile de ceramică neolitică de tip Coţofeni…
Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/pe-urmele-lui-hercule-ii-calatorie-in-salbatica-vale-a-cernei-si-in-alte-locuri-pline-de-legende/
