fbpx

Podul suspendat din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, unul din cele mai mari parcuri naturale din Europa, va fi restaurat. Construit în 1903, podul monument istoric este închis de doi ani, deoarece podeaua din lemn se descompunea şi a devenit periculos.

Parcul Nicolae Romanescu din Craiova a fost modernizat în ultimii ani cu peste 11 milioane de euro, însă în proiect nu a fost inclus şi podul suspendat, închis de doi ani din cauza faptului că podeaua din lemn se descompunea şi a devenit periculos. Restaurarea podului a nu putut fi cuprinsă în proiect deoarece în ultimii 5 ani s-au făcut lucrări la el, iar potrivit primarului, în aceste condiţii nu se putea obţine finanţare.
La rândul său, arhitectul şef al proiectului, Cristina Săplăcan, a declarat că podul va fi adus la starea iniţială, prin restaurare.
Termenul de execuţie a lucrărilor va fi de 9 luni.
Parcul Romanescu a fost inaugurat în 1903. În 1900, Nicolae Romanescu, primarul din acea perioadă, a angajat un arhitect peisagist din Franţa care să proiecteze conturarea parcului. Proiectul a câştigat medalia de aur la o expoziţie în Paris, astfel că parcul a devenit cunoscut foarte repede. Pentru acea perioadă, ideile peisagistului erau considerate foarte îndrăzneţe.
Al treilea ca mărime din Europa şi al doilea din ţară, după Parcul Herăstrău, Parcul Romanescu a fost practic construit de la zero. Francezul Eduard Redont a redesenat lacul, a făcut proiecţia podului suspendat care leagă două dealuri, a proiectat castelul medieval situat în apropiere de pod, a compus absolut tot ce ţine de relief, a improvizat alei, poteci şi drumuri pentru mai mult de 35 de kilometri lungime.

Sursa: https://www.descopera.ro/descopera-in-romania/17893533-celebrul-pod-suspendat-parcul-romanescu-restaurat


Like it? Share with your friends!

Forza România
test