Ne-am hotărât într-un weekend, să revedem câteva obiective la care nu ne-am mai oprit de mult. Așa că am schițat rapid un plan, astfel incât să ne întoarcem în București în aceeași zi de sâmbătă, pentru ca duminica aveam alte planuri. Am zis sa ne oprim mai întai la schitul Dragoslavele, apoi să ne dezmorțim picioarele coborând până la cetatea Oratii sau Oratia, să vizităm peștera și cheile Dâmbovicioarei continuate cu cheile Brusturetului, iar după masă să ne facem siesta pe marginea lacului Satic.
In pitorescul sat Dragoslavele isi tinea zilele de nastere un bun prieten si prin acest sat am trecute de atatea ori in drum spre Bran, fara sa ma opresc la cele doua monumente istorice: schitul Dragoslavele si Biserica Joseni.
Biserica Schitului Dragoslavele a fost realizata din lemn in anii 1600 in satul Borsa, din Maramures si adusa aici in anul 1949. In acest loc era resedinta de odihna a preotimii muscelene, locul fiind legat de numele primului patriarh al Romaniei, Miron Cristea.
Biserica este situata peste raul Dambovita la 300 de metri de drumul principal. Chiar daca distanta este mica fata de drum am simtit ca am intrat intr-o alta lume, intr-un colt de rai, biserica fiind pozitionata la baza unui deal bogat impadurit, inconjurata de liniste si calm, cu priveliste frumoasa asupra apei si a satului Dragoslavele.
Chiar la drum am vrut sa intram si in Biserica Joseni, un monument istoric ridicat dupa mijlocul anilor 1600 de domnitorul Grigore Ghica. Am mai vazut si alte dati panoul informativ de la drum dar credeam ca face referire la un alt monument istoric vizitat in satul Pietrosita, aflat pe drumul ce duce spre Sinaia, si acea biserica tot cu numele de Joseni.