fbpx

Sunt multe locuri în țară încărcate de energii benefice, despre care însă puține lucruri se știu. În jurul lor colcăie legendele despre minuni înfăptuite demult și despre altele care încă se întâmplă. Un astfel de teritoriu magic este cel cunoscut în popor drept Muntele Șatrei sau… Muntele Sfânt al Maramureșului, pe care sunt ridicate o mănăstire și un schit, cel din urmă – ca și Athosul grecesc – interzis femeilor.

Că te afli dinaintea unui loc unde se făptuiesc miracole înțelegi încă de cum intri în depresiunea Lăpușului și vezi Muntele Șatrei, cu forma lui perfectă de trunchi de piramidă. Unii cred că nu e o formă naturală, ci că a fost zidit de mână de om sau de îngeri, mai ales că este aceeași, ori din care parte l-ai privi. Geologii te vor asigura însă că este vorba despre o formațiune geologică de origine vulcanică.

Potrivit unor legende locale, pe Muntele Șatrei, la locul numit și acum „Șatra Pintii”, și-ar fi avut sălașul celebrul haiduc Pintea Viteazul și ortacii lui. Fiu de nobil, Pintea se răscoală împotriva stăpânirii și luptă pentru drepturile oamenilor din Maramureș. Pe Muntele Șatrei, numele lui îl primesc și Izvorul Pintii și Fântâna Pintii, lângă cel dintâi ridicându-se Mănăstirea Șatra, iar lângă a doua, Schitul Șatra (sau Șătrița). Izvorul Pintii este însă doar unul dintre cele cu puteri tămăduitoare de pe Șatra. Practic, dacă e să dăm crezare legendelor, fiecare firicel de apă care coboară pe pantele muntelui are puteri binefăcătoare. Despre Fântâna lui Pintea, se zice că în anumite zile din an „apa se făcea cum este untul” și că atunci avea puterea să vindece orice boală aceluia care se ungea cu ea.

Sursa: https://identitatea.ro/muntele-interzis-femeilor-sau-athosul-maramuresului/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test