fbpx

Gheorghe Cârtan, cunoscut mai ales sub numele de Badea Cârţan, născut la data de 24 ianuarie 1849 în comuna Cârtisoara, a fost un tăran sibian autodidact care a militat activ si logistic pentru independenta românilor din Transilvania.

Intrat în legenda locurilor, acest cioban ardelean, născut într-o familie cu încă sase copii, reprezintă unul dintre cele mai elocvente simboluri ale constiintei Badea Cartan (Gheorghe Cartan) nationale românesti. Însetat de cunoastere, el nu numai că si-a procurat cărti din România dar a si răspândit cu desaga prin satele din sudul Transilvaniei, circa 200.000 de volume.

Printre localnici mai circulă încă întâmplarea care i-a desteptat tânărului fiu de cioban iubirea fată de neamul românesc. Aflat împreună cu părintele său si cu turma de oi pe crestele muntilor, într-o zi senină de vară, în care panorama Făgărasilor se distingea până departe în zare, acesta a avut curiozitatea de a-si întreba tatăl ce se afla dincolo de crestele semete ale muntilor. Răspunsul cum că acolo sunt români, l-a nedumerit pe pusti care i-a replicat:

Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?” De atunci a simtit nevoia să treacă dincolo, în vechiul regat. A ocolit străjile unguresti si a ajuns la ciobanii argeseni. Acolo l-a întâlnit pe intelectualul brasovean Ion Cotigă, caruia i-a devenit discipol, învătând aproape totul despre trecutul neamului său. În anul 1877, si-a pus turma de oi la dispozitia armatei române, înrolându-se voluntar în Războiul de Independentă.

Sursa: https://identitatea.ro/badea-cartan-dacul-care-coborat-de-pe-columna/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test