Spiru Haret s-a născut la Hanul Conachi, Iaşi, în 15 februarie 1851. Învăţătura primară şi-a început-o în familie şi apoi la şcoala primară din Dorohoi, iar la 28 aprilie 1860 a fost înscris în clasa a II-a la şcoala din Sărărie (Iaşi), aflată sub conducerea lui Toma Săvescu, care a trăit să-şi vadă şcolarul urcând pe rând toate treptele scării sociale. Precocitatea ştiinţifică a lui Haret a fost probată de cele două manuale pe care le-a publicat încă de pe băncile liceului, unul de algebră şi altul de trigonometrie.
Profesor de matematică la Seminarul din Bucureşti
După susţinerea bacalaureatului în 1869, Haret s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. „El a văzut în şcoală numai începutul şi numai sâmburele din care trebuia să rodească o mare reformă socială. Când se va putea scrie pe-ndelete istoria vieţii sale, se va vedea în opera sa lărgimea de concepţie a filosofului, iluziile poetului, preciziunea matematicului, devotamentul şi abnegaţiunea apostolului. Căci el a considerat ideile drept forţe care pot să mişte lumea, el a avut încredere în izbânda binelui împotriva răului; el a fost un mare optimist, pe care nu l-au descurajat piedicile, nu l-au înfrânt loviturile, oricât de grele au fost, ci, dimpotrivă, toate acestea parcă erau îndemnuri pentru a-şi îndoi, a-şi întrei puterile“, spune Gheorghe Adamescu, secretar al Ministerului Cultelor despre Haret care, în anul 1870, obţinea prin concurs postul de profesor de matematică la Seminarul Central „Nifon Mitropolitul“ din Capitală.
Inspector general al şcolilor
De la înfiinţarea universităţilor de la Bucureşti şi Iaşi, scopul lor principal a fost formarea unor specialişti de marcă la nivel european. În urma stăruinţei lui Titu Maiorescu, ministrul Instrucţiunii de pe atunci, se declară o bursă vacantă pentru studiul matematicelor şi în septembrie 1874 Haret a câştigat concursul, plecând la Paris. Astfel se realiză „această dorinţă, care de mult îl frământa“, cum se exprimă singur în amintirile sale.
Read more: https://identitatea.ro/spiru-haret-parintele-invatamantului-modern-romanesc/