Acum peste 300 ani începea construcţia unei bijuterii a arhitecturii româneşti medievale, în acelaşi timp un unicat în Europa de Sud-Est. După 268 ani, un regim totalitar dispunea demolarea complexului mânăstiresc pentru a se ridica pe locul lui – cât de semnificativ! – un nou tribunal, care până la urmă nu a mai fost înălţat. Azi, în zonă se întinde o „deltă urbană“.
„Într-al cincelea dară an al domniei Măriei sale, lui Nicolae Vodă, săvârşindu-se mănăstirea Măriei Sale de la Văcăreşti şi înfrumuseţându-se cu toate podoabele şi pe den lăuntru şi pe den afară, praznic mare au făcut domnul în ziua de Sfenta Troiţă, ce iaste hramul mănăstirii. Şi mergând cu toţi arhiereii şi egumenii şi cu toţi boiarii şi neguţătorii şi cu alt feliu de oameni din toată rânduiala, pre toţi i-au ospătat după cum se cade“, consemna Radu Popescu, cronicarul oficial al domnului Nicolae Mavrocordat. Şi adăuga că domnul a hotărât ca din veniturile mănăstirii „streinii să-i primească, pe goli să-i îmbrace, flămânzii să-i sature, bolnavii să-i caute, pre cei din temniţă să-i cerceteze cu milă“.
Construcţia a fost începută în 1716, reluată după 1719 şi terminată în septembrie 1722. La 13 septembrie 1724 a fost sfinţită in 1724, iar peste un an s-a terminat zidul împrejmuitor, care o transforma într-o adevărată fortăreaţă. A durat atât de mult zidirea şi pentru că Nicolae Mavrocordat a fost dus de trupele austriece care ocupaseră Bucureştii, în timpul războiului cu otomanii, din 1716-1718, în Transilvania. Fiul lui Nicolae, Constantin Mavrocordat, a adăugat paraclisul, în 1736, şi foişorul cu coloane cu solzi, ca un trunchi de palmier. Un călător cultivat, negustor şi colecţionar din sudul Franţei, Jean-Claude Flachat, o numea „cea mai frumoasă biserică pe care o ştiu în lumea grecilor“, adică a ortodocşilor.
Academicianul Răzvan Theodorescu sublinia semnificaţia ctitoriei: primul monument în care s-a conturat limpede felul în care o dinastie fanariotă vrea să continue tradiţiile brâncoveneşti, cantacuzine, basarabeşti, într-un cuvânt, ale statalităţii româneşti, aşa cum nu găsim nicăieri la sud de Dunăre, unde statele dispăruseră de trei secole, înghiţite în Imperiul Otoman.
Citeste mai mult: https://identitatea.ro/manastirea-vacaresti-monument-unicat/
