fbpx

Țara aceasta nu încetează din a ne suprinde zi de zi. Sunt atât de multe lucruri de care ar trebui să fim mândri. Fapte istorice, științifice, culturale, locuri și minuni ale naturii, toate au adus România pe culmile gloriei depline. Am reușit să ne afirmăm în multe domenii, ducând numele poporului dincolo de granițele lui.

România este patria noastră și a tuturor românilor. E România celor de demult și a celor de mai apoi. E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie

Barbu Ștefănescu Delavrancea

Avem o istorie bogată, o cultură diversificată și un nume ce trebuie să îl respectăm. Sunt nesfărșite motivele pentru care ar trebui să ne mândrim că suntem români, însă, aici vom prezenta doar 20 din ele. 20 de motive pentru care orice om ar trebui să fie împlinit că poartă sânge de dac.

Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!

Alexandru Vlahuță
  1. Limba română are o vechime de 1700 de ani.
  2. Muzeul Astra din Sibiu este al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din lume.
  3. România este cea mai bogată țară din lume în resurse de aur.
  4. Canalul Dunăre-Marea Neagră este pe locul trei în clasamentul ,,lungimea unei căi de navigație create de mâna omului”, aflându-se după Canalul Suez și Canalul Panama.
  5. Cea mai înaltă biserică din lume realizată din lemn se află în Maramureș și este reprezentată de Mănăstirea Peri.
  6. Castelul Peleș este primul castel de pe continent care a fost în întregime luminat electric.
  7. Cele mai cunoscute romane, inspirate de locuri din România, sunt „Castelul din Carpați” de Jules Verne și „Dracula” de Bram Stoker.
  8. Insulina a fost descoperită de românul Nicolae Păulescu.
  9. A doua cea mai mare clădire din lume se află în București și este reprezentată de Palatul Parlamentului.
  10. România a obținut primul 10 la Jocurile Olimpice, prin participarea Nadiei Comăneci, antrenoare în SUA în zilele actuale.
  11. Stiloul a fost inventat de craioveanul Petrache Poenaru.
  12. În Brașov se găsește cea mai mare biserică construită în stil gotic și anume Biserica Neagră, aflată în centrul orașului.
  13. Henri Coandă a inventat în anul 1910 motorul modern cu reacție.
  14. Vinul românesc se află pe locul nouă în lume pentru savoarea să rafinată și extrem de aromată.
  15. Sursa inspirațională pentru Contele Dracula, personaj imaginat de Bram Stoker, a fost domnitorul țării Vlad Țepeș.
  16. Cea mai mare peșteră din sare din Europa este Peștera de la Mânzălești, care măsoară o lungime impresionantă de 1.337 metri.
  17. În Valea Arțagului se găsește cel mai înalt brad din Europa, cu o înălțime de peste 60 de metri.
  18. Delta Dunării găzduiește cea mai mare colonie de pelicani din Europa și este cea mai întinsă zonă compactă de stufăriș de pe glob.
  19. În Iași s-a înființat prima grădină botanică din România de către profesorul universitar Anastasie Fătu. Aici sunt cultivate peste 2.500 de specii de plante.
  20. Marea Neagră este unică datorită celor două straturi de apă diferite pe care le conține.

Acestea sunt doar o infimă parte din lucrurile interesante despre România. Ca să aflați cât mai multe, călătoriți prin toate colțurile țării și așa îi veți descoperi toate frumusețile și poveștile pe care le deține. Și cel mai important, faceți cunoscute toate aceste povești peste tot în lume. Indiferent de unde ați merge, lăudați România, aveți cu ce…!


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.